Cuvintele sufletului

Blogul se inchide!

2010-01-03T13:48:00.003+02:00

Ca urmarea a erorilor aparute in blog si in conditiile in care nu am reusit sa le elimin, am luat decizia de a inchide blogul Cuvintele Sufletului. Pentru cei care mai doriti sa mai fiti la curent cu viitoarele mele postari, Va astept pe toti pe Cerneala Negra

Focul din padure (1)

2009-12-17T13:59:00.003+02:00

Ar trebui sa dorm. Asta mi sa recomandat sau mi s-a impuns, nu stiu sigur ca ce a sunat defapt. Dar nu pot inchide ochide ochii. Fantomele propiilor ganduri ma bantuie, scurg fiecare picatura de liniste pe care inca o mai am. Liniste gasita doar cand privesc focul in care se mai arunca calauza, din cand in cand, cate o bucata de lemn. Pamantul este rece, iar in noptine precedente am simtit cum este sa nu ai parte de caldura focului. Dar nu asta este problema. Zilele care tocmai au trecut, in care am traversat blestemata aia de padure. Nu-mi ies din minte nici o secunde petrecuta acolo, iar o intrebare imi alunga orice sansa de a adormi, cu toate ca oboseala o simt in tot corpul. “De ce ei se comporta asa de normal?”.
Ei, insemnand calauza si razboinicul. Calauza, un pripeag pe care tata il cunostea bine si in care si-a pus toata increderea. Este acoperit intotdeuna de o mantie de un grii inchis cu o gluga mare pe care o poarta aproape intotdeuna pe cap. Chiar si in fata tatei. Prima data cand i-am vazut clar fata a fost in cetate, cand gardieni au incercat sa-l opreasca. Atunci si-a scos sabia nu foarte lunga, dar extrem de subtire de sub matia care a fluturat ceva timp in aer. In lupa cu gardieni, gluga i-a cazut pe spate, descoperid un par nergu-lung. Fata ii era sevara cu cateva cicratici mici, insa adanci. Zilele trecute am avut ocazia de ai cunoste secrete ascunse sub aceea mantie. Era pregatit de orice. Nu pare a fi om. Nu a fost catus de putin zdrucinat de ultimile zile. Acum sta de veghe, si are grija de foc. Se uita la stele sau printre copaci. Uneori se mai juca cu un cutit in pamant. Desenea sau scria ceva ce niciodata nu apucam sa vad, de cele mai multe ori era astupat sau sapat mai adanc.
Mai este si razboinicul. O potectie in plus pe care a cerut-o tata. Un barbat nu foarte batran. Il cunosteam din vedere de la luptele pentru supermatie dintre soldati. Nu fusese niciodata castigator, insa intoadeauna printre primi. Singul lucru pe care il observasem diferit, era faptul ca-si acepta esecul. Cand pierdea o lupta, apleca capul in semn de respect si dadea mana cu invingatorul, apoi retraganduse suptil. Acum doarme fara nici o grija. Sau poate ca are una. Isi tine strans sabia grea.
Unde a inceput totul? La trei zile dupa ce calauza isi afrima puterea in fata cardienilor, tata ma cheama in sala tronului. Cand am ajuns in imensa sala, in care ajugeam foarte rar, ma tinea departe, fara sa-mi spuna niciodata de ce. In fata tronului erau déjà prezenti calauza si razboinicul. Nu stiam de ce se afla acolo, si nici nu ma agitam sa-I bag in seama cel putin. Am trecut pe langa ei pana am ajuns foarte aproape de tronul pe care statea tatal meu. Cu o privire ferma si fixa mi-a spus:
― Vei pleca intr-o calatorie…
― Cat de lunga?, l-am intrerup, oarecum deranjat de alegerea pe care o facea in locul meu.
― Asta voi hotara eu! Unde? Tot la latitudinea mea sta!
Vorbise calauza. Nu-I vedeam fata, ceea ce- dadea un atu in plus. Dadea impresia de mister si neincredere. Iar combinat cu tonalitatea voci sale inspira o oarecare teama. Eram pregatit sa ripostez acid in fata vorbelor sale, sa-I demostrez ca pe o treapta mult superioara lui, insa se intoarce brusc, fara sa salute regale, si se indreapta spre iesire. Matie I se ridica usor in aer, ce-I dadea un aer de invingator, iritandu-ma acut. La jumatatea drumului se opreste, fara sa se intoarca spune cu aceas voce aspra si iritanta:
― In 3 ore sa fi in fata porti dinspre apus. Imbracat pentru calatorie, fara haine scumpe, cu provizi si o punga nu prea voluminoasa cu aur. Sa nu uiti sa ai sabia la tine. Atat am avut de spus. Sa fi acolo.
Dupa ce-si termina de rostit si ultimile cuvinte iesi furtunos din incapere. Ramasesem socat de ceea ce se petrecuse. Nu stiam daca eram iritat, nervos sau doar debusolat. Un strain, care in urma cu 3 zile se incareiase cu gardieni facea legea si in sala tronului. Nu intelegeam cum de tata permisese asa ceva. Soldadul care pivise linitit discutia, acum clatinea sabia pe podeaua de piatra.
Odata dezghetat de senzatia lasata de intrusul din cetate, mi-am intors capul spre tata, cersind din priviri raspunsuri. Insa in loc de asta ii spune razboinicului.
― Sa ai grija de el, acum poti sa te duci. Familia ta va fi in grija mea pe timpul calatoriei. Poti pleca acum.
― Ce se intampla?, am urlat isteric, in timp ce razboinicul pleca.
― Asa cum am spus, vei pleca intr-o calatorie. Lucrurile pe care vrei s ale stii , le vei afla singur, descoperindule singur. Iti pot spune doar ca atunci cand te vei intoarce, vei sosi pe poarta de rasarit, ca orice erou care a intrat pe acea poarta.
― Ma trimiti la razboi?
Sala avea o acustica slaba ceea ce a format un mic ecoul al strigatului meu, nefacand altceva decat sa ma inriteze mai mult. In timp ce el, tata, se ridicase de pe tron si incepuse sa se plimbe in jurul meu. Era clar. Nici el nu stia nimic, dar de ce ma trimitea?

***

― Printul doarme?, intreba razboinicul inca beat de somn.
Speriat din lantul amintirirlor inchid ochii brusc. Sperand sa nu-si fid at seama ca ramasesem treaz. Ascult nemiscat cum razboinicul se ridica in capul oaselor incercand sa se trezeasca, in timp ce calauza nici nu se simte cand se intinge pentru a a dormi, spunand cateva vorbe, probabil inainte de a inchide ochii:
― Peste doua oare ma trezesti!
― Asa voi face!
― Te inteleg ca iti este greu sa dormi doar cate doua oare. Insa asta este ea mai buna solutie. In doua saptamani vom ajunge la tabara generalului mana de fier. Acolo il vor lucre calumea. Are cei mai bravi soldati, iar asta ne este de ajuns sa-l duce acolo. Dupa ce vom pleca de acolo va putea sta si el, astfel vei dormi cate patru ore.

va urma...

Cinand pe luna

2009-12-14T15:56:00.001+02:00

Este racoare. Stau la masa de pe luna pamantului. Privesc pamantul si ii multumesc. Acolo jos te-am gasit, de acolo te-am adus aici, pe luna sa-ti arat minunile universul. Atatea stele care isi arat frumusetea, atatia calatori care se intrec intre ei fara oprire.
Pe partea cealalta a mesei te afli tu. Te privesc. Cercetez fiecare detaliu. Liniste tulburata doar de chelnerul care se apropie din indepartare. Tina in mana sticla pe care o comandasem. Saluta printr-o aplecaciune scurta a capului, iar vocea ii rasuna cu o seriozitate tipica:
― Vinul dumneavoastra!
―Multumesc! Raspund incet.
Incheie cu o plecaciune si se indeparteaza rapid. Ramanem doar noi doi. Noi doi in linistea universului. Liber sa te privesc in continuare. Liber sa ma bucur de privirile tale. Fara sa mi le fure nimeni si nimic din jur, nici macar pentru o secunda. Atat de aproape unul de celalat incat ajung sa-mi gasesi imaginea reflectata in ochii tai… pentru un moment avusesem senzatia ca se deschisese un portal. Sper ce? Pot ghici! Si asta usor, chiar foarte usor. Nu prin logica, nu prin argumente, ci prin vocea inimi. Voce ce imi aminteste de momentele petrecute impreuna. De sentimentele pe care le-am trait alaturi de tine. Ca au fost bune, ca au fost si rele, ma fac sa zambesc. De ce? Nu prea stiu. Dar stiu un lucru. Fiecare dintre ele au contribuit ca niste verigi in lantul care ne tine legati. L-au facut din ce in ce mai lung.
Vocea inca imi era ametita de gandurile care imi ocupasera mintea, insa spun:
―Multumesc ca ai acceptat invitatia!
Primesc in schimb un zambet ca drept raspuns. Un raspuns ce trage de la sine un alt raspuns indentic. Chit ca raspunsul putea sa insemne “cu placere” sau “cum putea sa nu accept”, sau orice altceva, esenta este aceas. Iar totul incepe cu un zambet.
Arunc o mica privire la ceas. Timpul a trecut mai repede decat ma puteam astepta. Este clar un luceu. Nu am nevoie de ceas acum. Nu mai este in stare sa masoare timpul. Nu acum, nu aici. Il las a cada in buzunar, unde continue sa ticaie. Nu mai este nimci care sa ne conditioneze. Suntem pe luna, da aici pe luna. In visul meu.
Aici in visul meu, tipul se opreste in loc privindute, nimic nu se mai misca. Nu este nimic care sa ne deranjeze, care sa ne opreasca. Nu fara voia mea. In schimb are un defect! Un defect ce nu l-as putea corecta, oricat a-si incerca.
Nu pot sa te ating, sa te simt. Nu pot sa-si simt gustul buzelor sau parfumul tau. Esti doar o imagine. O intruchipare a dorului meu. Dorul fata de tine cea reala. Cea inspre care ma indrept. Imaginea dispare incet. Nu ma aflu pe luna, ci pe pamant. Privind pierdut pe geam. Vin spre tine. Vin spre tine Cristina.

Vinul este bun

2009-12-12T23:27:00.004+02:00

Rod marginea cani pline de vin. Linistit, nu sunt primul care o face. Marginea de lemn a cani era mancata abuziv. Am facut-o pana acum fara sa-mi dau seama. Haosul din taverna si gandurile ale caror povara ma apasa sunt lucruri care par sa conteze cu mult mai mult. Nu stiu care dintre cele doua lumi creeaza mai mari dureri de cap. Inghit o gura din vinul rece si revin la aceleasi ganduri obositoare.
Am pierdut sirul. M-a distrat destul de mult faptul ca rodeam cana ca oricare las ce-si simte frica pana in maduva oaselor, incat sa imi pierd gandurile. Lumea asta a gandurilor, este un taram periculos. Mai periculos decat potecile pline de talhari si contrabandisti. Iti pot da iluzi ca deti puterea si in acelasi timp iti ascunde propria forta si indemanare cu ajutorul careia ti-ai putea manui sabia. Este ca un demon, pe care daca ajungi sa-l dresezi vei avea un mare avantaj. Niciodata insa nu va fi ca oricare animal domesticit. Intotdeauna se poate intoarce impotriva ta, dandu-ti iluzia ca este de partea ta. Demon cu care inca ma lupt. O lupta grea in care sabia ramane in teaca iar corpul intotdeauna ferit de rani. Ghearele demonilor pot ucide usor fara ca macar sa si le pateze cu sange. Ataca sufletul si intregritatea omului, eliminandu-l din interior, facandu-l raspunzator pentru propriile fapte.
Propriile fapte? inca nu pot face diferenta intre actiunile unui om sau cele ale demonului sau. Oare cati incearca sa-si dreseze demonul. Sa-l faca ascultator, apoi intr-un avantaj puternic, cei ce reusesc ajung sus. Ce vag suna asta. Tocmai iau o inghititura de vin. Oare de ce o fac? Devin exagerat! Lucrurile sunt dificile. Este ca atunci cand inveti sa lupti si invatatorul te pune sa mergi pe sfoara ca sa capeti echilibru. Poti alege usor, extrem de usor pe ce parte sa cazi. Stanga sau dreapta, nimic sau ecces la fel de gresite. Si ajungi sa treci din una in alta pana intelegi cum sa mergi pe sfoara. Odata reusit va fi usor, dar va exista intotdeauna sansa sa cazi iar intr-o extrema.
Cel de la masa alaturata, jegos, mutilat de lupte si torturi ale trecutului sau, ameninta chelnerita intr-un mod porfitor. E clar ce vrea. Poate nici bani nu are si nici nu-i pasa de viata lui. Asta inspira frica, chiar si mie. Ameninta si isi intinde copitele trasmitand animalic ce vrea. Nu se va intampla nimic. Pentru ca nu vreau si pot opri asta.
Pun mana pe manerul sabiei si o trag puternic din teaca. S-a facut liniste. Sunetul lamei de fier care se ascutite inca o data in piatra din teaca facu ca toata lumea sa se opreasca din urlat si baut. Mana talharului atinse, dar nu apuca sa traga sabia sa din teaca, timp in care propia mea sabie ii atingea pielea gatului.
Nu-i era frica. Nu se temea pentru propia viata. Lucru ce ma inspaimanta. Singura solutie, singurul instict era sa apascu sabia pe gatul lui. Lucru ceea ce faceam. O dura subtire de sange a inceput sa-i curga pe gat. Teama de moarte ii schiba ochii. Acum este momentul pentru a vedea cat de bine mi-am dresat demonul. Cat de cosntient si voluntar pot sa-mi aleg gandurile si sa actionez cat mai bine.

citat...

2009-12-09T20:17:00.002+02:00

"A renega trecutul nu e destul. Trebuie sa actionezi ca si cum trecutul ar fi mort si viitorul irealizabil. Trebuie sa actionezi ca si cum pasul urmator ar fi ultimul, si chiar este. Fiecare pas inainte este ultimul, si cu el moare o lume, si tu insuti." (Henry Miller).

Emil

2009-11-25T21:58:00.001+02:00

Emil privea pagina de caiet pe care era scris exercitiul. Nu se gandea la el. Nici la glumele, uneori nesarate, ale colegului din spate. Un gand in macina de ceva timp. Pasiunea care I se trezise de vreun an si ceva nu-l ajutase sau nu stiuse el sa o foloseasca. Inavatase sa cunoasca firea omului si legile nature. Nu intotalitate, cat ii permisese timpul si gandirea inca in formare. Catarea evenimentele din ultima luna. Fiecare pas il calculase. Poate nu intotdeauna cu precizie. Isi adusese argument pentru care sa faca fiecare mutare. Isi facuse cateva previziuni. Chiar si cea pe care se si intamplase defapt. Dar ironic, nu o loase in seama. Il durea acest lucru. Cauta unde a gresit. Nu-si putea crede propiile ganduri. Subiectivitatea se regasise si in logica lui. Alesese sa mearga inainte. Si a mers. Inevitabil a pasit pe langa funie si a cazut. Acum incerca sa se ridice incet. Cauta greseala. O vedea, dar trecea peste cautand ceva acolo unde nu este. Stia sigur ceva. Aceasta proba pe care trebuie sa o treaca, trebuie neaparata insostita si de aceea putere care sa-I confere Victoria. Astfel ca a inceput sa o caute. O gasea acolo unde nu era. Doar o iluzie. Realitatea nu era aceea. Nu era prima data cand se teamea sa nu faca diferenta intre realitate si iuluzia propiei minti tulburate. Cauta un nou inceput.

Try

2009-11-11T18:54:00.004+02:00

„Viata este o incercare. Viata este construita pe legea contrariului, a binelui si a raului. Viata reprezinta un ansamblu de incercari repetate la care suntem suntem supusu. De fiecare data detinem puterea (binele) de a trece peste (raul). Fiecare incercare trecuta ne este rasplatita sub forma de experinata(cel mai vizibil).”
Le cunosteam. Aceasta insirurire de cuvinte. Le stiam mesajul. Dar oare cat m-au ajutat? Nu stiu sau nu pot sa raspuns la aceasta intrebare. Este limpede ca am gresit. Am gresit dupa ce ma gandeam bine. Ma indreptam pe o cale ce nu trebuia si asta cu miscari bine calculate. Chiar credeam ca undeva la capatul carari era iesirea.
E limpede ca repetam o greseala din trecut, cu toate ca stiam asta. Ma gandeam, le asociam, vedeam acelas lucru, aceas greseala. Eu tot continuam sa pasesc in infernul propiei frustari.
Ma gandeam la acele cuvinte. Le reciteam de zeci de ori in gand. Le scriam si apoi le reciteam. Cautand cu propia disperare in jurul meu. Cautam acea putere. O vedeam in persoane ce nu erau, in obiecte ce-si pierdeau puterea dupa o perioada, de regula scurta. Astfel ca fiecare varianta se termina cu un alt esec. O noua frustare. O alta crestea. Un lant amagitor. „A strange din dinti” nu prea mai ajuta. Era nevoie de altceva...
„Credinta da putere”, asa se spune. Si poate ca este adevarat. Cu toate ca ea se refera in special la Divinitate, este valabila in orice flacara de „a crede” din inima unui om. Eu in ce sa cred? In ce era sa cred. Cum poti sa crezi in ceva care se clatina. Toate sperantele, visele, scopurile se scufunda un pic cate un pic in propia agonie a frustarilor. Se clatina periculos in scunfudarea lor. Sa cred in mine? In propiile calitati si capacitati? Am fost si sunt incapabil sa o fac. Nu sunt in stare s ao fac pentru ca sunt eu. Pentru ca nimeni altcineva nu spune ca o pot face.
Sa cred in divinitate, adica in Dumnezeul? Cred in EL. Dar nu acum. Nu pot acum sa-mi intorc privirea spre el. Nu acum. Cat a fost bine aproape ii uitasem numele, iar acum, la nevoie, sa cer puterea. Sa cer, fara a fi dat ceva inapoi.
Cazut la pamant. Murmurul acelor cuvinte, dar fara folos. Nici un folos. Ba era si este unul. Sa imi creeze o senzatie de vinovatie tot mai mare. In incercarea de a te ridica vezi atatea firicele, de care te poti prinde. De care poti trage. Cu ajutorul carora sa te ridici. Pot fi atatea. Unele nu le poti vedea sau atinge. De altele te prinzi, dar se rup sub greutatea poverei. Ramand acolo, poate mai slabit decat inainte. Ajungi sa calculezi, sa te gandesti atent, de care sa te prinzi, cum sa te prinzi. Ca in final sa se rupa. Nici una nu pare a fi cea salvatoare. In schimb sunt atatea alte lucruri care te slbaesc. Te tocesc incet, cata rezistenta poti depune?
Doua lucru se pot intampla. Sa renunti la lupta. Cel mai usor. Cel mai la indemana. Unde te sustin toti chiar daca nici macar ei nu stiu asta. Sau se poate duce lupta in continuare. Oare pot? Pot oare sa ma ridic prin fortele propii? Presiunea poate fi suportata? Nici un firicel nu va deveni o sfoara (sau poate ca da), dar fiecare dintre ele pot ajuta!
Asta fac, in cerc sa inteleg acele cuvinte. Sa lupt s ama ridic. Am ratat si am continuat sa ratez. Rand pe rand, dar de cele mai multe ori, mai multe odata. Eliminand cu fiecare ocazie, rezistenta de care dadeam dovada.
Am scopuri si incerc sa le indeplinesc.
O noua stea a rasarit. Daca a-si putea-o atinge, daca a-si putea-o simti aproape. Capabil sa-mi i-au enegia din ea. Daca... Ar putea fi aceas greseala. Avand impulsul de a repeta aceas greseala pentru a treia oara. Pe cat este de posibil, pe atat trebuie sa ma astept la o noua cazatura. Pana la urma asta este viata. Chiar daca asa este ea, uneori este insuportabila.
Clar este un lucru. Stiu, dar n-am inteles. Acum incerc si incerc cu speranta ca este calea cea buna. Se spune ca „speranta moare ultima”.
Este timpul...

Nebuna (fragment)

2009-10-14T20:57:00.002+03:00

Incercam, cu greu, sa ma strecor printre oameni din jur. O strada agromerata era tot ce aveam nevoe in graba mea. Suportam destul de greu momentele asemanatoare. Preferam sa astept urmatorul autobuz, decat sa urc in cel ahiplin care tocmai se oprise in statie. Acum eram nevoit sa-mi fac loc printre atatia oameni la fel de grabiti.

Simt cum o mana se aseaza pe umarul meu si il strage. Instictiv ma intorc la cel care ma oprise. Mana apartinea unei femei destul de imbatranita de vreme. Imbracata elegant, cu o palarie mare de paie pe cap si o poseta uriasa la urmar, imi zambea calm. Insistenta din privirea acesteia ma intimida.

Am deschis gura, pregatindu-ma sa o intreb daca ma cunoaste de undeva, insa ma intrept fara sa-si schimbe privirea fixa care incepea sa-mi dea firori.

―Curajul sa nu te paraseasca niciodata. Frica nu te va ajuta niciodata, nu pe tine. Vei fi obligat sa pleci, fara a te bucura de succesul tau. Dar va conta faptul ca ti-ai indeplinit legenta personala. Vei sta mult timp pe buzele multora, si asta numai pentru ce vei lasa in urma. Calea ta reala va incepe curand. Pregatestete!

Ochii i s-au inchis in momentul care a spus ultimul cuvant. Aproape ma socase acest gest, de parca simtise deja ce-mi rezerva viitorul. Pe de alta parte incercam sa inteleg ce se petrece. Poate ca nu aveam dispozitia pentru asta, dar totusi. O femeie ma opreste pe strada, oferindu-mi sfaturi pentru un viitor al meu, cunoscut ei, daca intelegeam bine. Imi vorbise despre curaj, iar eu o consideram nebuna. Ma alesese la intamplare sau ma confudase. Cele doua ramaneau cele mai plauzibile.

Faptul ca pomenise despre legenda personala, incepeam sa ofer o oarecare cretibilitate spuselor ei. Se nastea acel sentiment etichetat „eu sunt cel ales” sau „eu sunt mare si tare”. Vretnic de lauda, gandurile mi se umplusera instantaneu: „Insfarsit, voi deveni alchimist. Ba nu, eu sunt un alchimist. Ei ma cauta. Care ei? Nu conteaza...”. Aproape uitam ca de fapt nu am putut-o intelege niciodata in intregime. Lucrurile asta incep sa nu mai conteze cand ti se da onorurile, sau cel putin asta crezi ca se va intampla.

―Pentru ce te agiti atat? In curand vei face primul pas pe acest drum, dar va dura mult pentru ai face si pe urmatori.

Imaginatia disparuse, odata cretibilitatea careia i-o arcordasem. Insa avea dreptate asupra unui detaliu, si anume ca nu avea rost sa ma agit. „Baba este nebuna, si eu ma iau dupa ea”. Reveneam la parerea initiala. Dintr-o data imi adusem seama ca lucrurile pot fi simple, insa nu si banale. Indignat de propia imaginatie de care dadusem dovada, ma grabeam sa plec. Sa ma pierd de ciudatul personaj in multimea din jur.

―Primul inel iti va aduce fericire, al doilea puterea si distrugerea... ambele fac parte din viata ta. Folosestete de puterea lor...

Deja trecea la o noua poveste fascinanta despre 2 inele, asta imi intarea decizia de a scapa din priviriile ei. Am lasat doar un salut cu subinteles din priviri, strecurandu-ma in agitatia din jur. Femeia a ramas in acelas pozitie, privind in neant

Desteapta-te Romane...

2009-10-06T20:25:00.002+03:00

Am sa ma debarasez un pic de tipul de postari pe care il frecventez... pentru a spune o mica concluzie... FRATILOR, NE-AM UITAT IMNUL!!!

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!

Suna cunoscut? Da-da imnul Romaniei, dar inca ceva... hai uitati-va bine... contextul pe care il dezvaluie nu SEAMANA un pic mai mult cu acelas context in care se afla Romania in prezent? Si acum o sa zicei: "Asa, cei cu asa?" Sa mergem mai departe!

Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Asa se termina prima strofa a imnului, deja ni sa oferit un sfat bun. Dar cine sa-l mai asculte... urmatoarele trei strofe, mentin aceas ideie:

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi.

Aceas idee, care iti trasmine "Trebuie sa faci ceva ca sa-ti fie mai bine".
In momentele dificile prin care a trecut tara pana in prezent, acest imn ne-a fost alaturi, spre exemplu anii 1848 sau 1989. Acum, in plin prag de criza econimica si politica, de ce "Desteapta-te romane" a ramas doar un cantec?

O sansa, a doua sansa... o mie de sanse, a o mia una sansa

2009-09-16T20:50:00.002+03:00

Nu cred ca este cineva care sa ma contrazica in rpivinta primei sanse. Trebuie acordara fara prea mari discuti. Si nici nu ne bagam in cazuri particulare. Bine daca nu ne dorim acea persoana prin preajma, este clar ca poate asteapta mult si bine sa primeasca o sansa.
Sa presupunem ca am acordat o sansa cuiva. Bun, dar lucrurile n-au fost bine. De aici puterm vorbi de lucruri ca bunatate, mila, intelegere. Este uman sa gresim su este normal ca lucrurile sa nu meaga asa cum au fost planificate (chiar daca evitam asta cu orice pret). Asa ca putem oferi posibilitatea a se dovedi ca este posibil (cel putin de data aceasta).
Nimic nou nu-i asa? Lucrurile nu pot merge bine nici a doua oara, nici a treia oara si tot asa pana la infinit. Oare acum pare la fel de simplul. Unii oameni vorbeasc ca acest sir de sanse sa se opreasca atunci cand simti ca asa trebuie, iar mintea este de acord cu o astfel de decizie. Dar cati poti ajunge sa ia o decizie astfel?
Un sir infinit de sanse nu este deloc o solutie ideala. Si cel mai incapabil om va intelege ca poate profita de pe urma lui. Este mai mult un gest de slabiciune decat de intelegere sau bunatate. In plus oricine daca stie ca va primi o sanse de fiecare data, va fi mai nepasator fata de o oareca evolutie in misiunea de asi indeplini ceea ce si-a propus.
Pe de alta parte, stiind bine situatia acelei persoane. La fel de bine poti sa stii de ce are nevoie de o noua sansa si nu este neaparat vina ei, ar fi un gest prost de a refuza o sansa.
Insa omul este inarmat cu diverse sentimente care il pot ajuta (si la fel de usor sa ingreuneze) in luarea unor decizi. Acestea joaca un rol important. Spre exemplu: sunt putine sanse ca cineva sa ofere extrem de multe sanse aceleas persoane pentru aceleas lucru. La un moment dat va aparea un fel de frustare combinat cu dezamagire. iar sirul va fi intrerupt.
Daca ar fi sa luam un caz in care intre cele doua personaje a existatat sentimente strase (iubire si nu neaparat). Una greseste a nu stiu cata orara si cealalta trebuie sa-i dea o noua sansa. Ei bine daca cea din urma este este nervos si chiar o uraste pe cea dintai, ar fi mai bine decat daca n-ar simte absolut nimic (ambele in cazul in care exista rezul unuei noi sanse). Asta pentru ca este mai bine sa schimbi (modific) decat sa creiezi (constresti).
O ultima ideea. Daca cineva a primit o mie de sanse pana in prezent, nu inseamna ca a o mia oara unu sansa este sigur ca va veni. Poate sa mareasca sanse, cel mult. In aceleas timp poate sa intervina un REFUZ, sunt cam multe sanse irosite nu-i asa?

Fragment

2009-09-01T16:34:00.014+03:00

Eram nervos si agitat. Mergeam cu pasi mari si alerti. In timp ce ma gandeam la cat de nedrepti au putut sa fie, am scos din ghiozdan mp3-ul. Volumul la maxim nu-mi ajungea, cautand cele mai zgomotoase melodi. Cautand parca, doar sa-mi alimentez furia care pusese stapanire pe mine.

Fara sa simt ajung la intersectia in care domina statuia unui erou de razboi. Calul pe care il calarea avea un picior ridicat. Semn ca razboiul nu l-a ucis, dar ranile provocate de acesta i-au adus totus sfarsitul. In jurul lui un rond, pe care circulau zeci de masini grabite. Un peisaj cel puteai gasi cel mai adesea pe vederi.

Mi se trezise o nevoie de a ma linisti. O perioda de repaus. Privind in jur, am hotarat sa ma asez pe o banca. Dar cum parca lipsea ceva, am intrat in supermarketul din colt. Ma plimbat printre raioane in cautarea a ceva care sa pot manca sau bea. Insa toate lucrurile din care imi formasem o obisnuita, nu-mi mai trezeau nici un interes. Astfel am ajuns sa-mi aleg un energizat. L-am ales pe cel ambalat mai interesant. Era pentru prima data cand cumparam asa ceva, si poate a patra oara cand gustam. Pana acum eram indiferent in ceea ce le priveste. Nu era nici cel mai scump, dar nici cel mai ieftin. Parca se promitea cumva ca va mai exista o si o data viitoare pentru celelalte de pe raft.

Poate constient ca nu era cea mai buna alegere pe care o puteam lua, ma simteam ciudat cand eram vazut cu energizantul in mana. Nervi se calmasera, insa agitatia ramasese instarurata. Asta pentru obiectul ”necorespunzator” pe care il aveam sa-l cumpar.

De aceas parere fu si casiera. Dupa ce aruncase o privire critica, scanase produsul, imi lua bani din mana. In timp ce scotea restul din sertar spuse pe un ton indulgent:

-Oare ce o spune ficatul tau?

-Nu beau de obicei.

-Cum spui tu...

Am luat restul mare si am salutat respectuos, doar pentru a dovedi ca nu ma deranjeasa in nici un fel ceea ce-mi spusese. In realitate ma pusesem pe ganduri. Devenisem cofuz. Nu eram usor de clintit in noua decizie pe care o luseam, fara sa fi calculat niste posibilitati.

Aceas senzatie ciudata de a fi privit cu un energizant in mana, care se numea poate vinovatie, ma impiedica sa ma asez pe o banca din jurul statui eroului. M-am invartit de cateva ori nestiind ce sa fac. Gasind in final o solutie. In apropiere se afla o mica parcare.Asezat pe o bordura langa o masina ma uitam la sticla de energizant. Putea fi o greseala. Sau ceva normal. Nu stiam prea bine. Stand in locul ala, imi dadeam impresia ca urmam sa ma droghez. Ascuns de privirile celorlalti.

Pana la umra, cumparasem cutia dintr-un magazin. Era bine sa deschid cutia si sa-i beau continutul. Optasem deja la melodi mai linistitoare. Savuram fiecare fiecare inghitura ca si cum ar fi fost ultima. Ma simteam impacat cu mine insumi. Eram calm si linitit. Dupa ce am golit cutia, am presat-o si am aruncato la primul cos de gunoi. Indreptandu-ma apoi spre casa. Nu ma mai gandeam la energizat. Doar nu savarsisem o infractiune. Doar incercasem ceva nou. Pe drum imi amintisem motivul pentru care ma intorceam mai repede acasa. Astfel incat, cand ajunsesem in fata casei imi revenise agitatia, iar calmul disparuse

A crede

2009-08-20T00:54:00.004+03:00

Inca de la inceputul existentei sale, omul a simti nevoia de a crede in ceva. Ceea ce a dus la aparitia religiei. Sa depasim totus acest domeniu, pentru ca aici este ceva mai complicat. Suntem invatati si obligati sa credem intr-o serie lucruri. Pe de alta parte este un act comun.
Daca am avea intrebarea: „Ce inseamna sa lupti pentru visul tau?” Care ar fi raspunsul? Deschidem un dictionar si gasim ca suntem incredintati ca un lucru se va intampla.
Putem vorbii de un vis sau de un lucru ce trebuie infaptuit, a crede ca acestea se pot implini inseamna mai mult decat „Ma duc si o fac. S-ar putea sa reusesc”. In nici un caz, seamna mai mult cu un joc de noroc. Cu alte cuvinte „Eu incerc, daca ratez asta este, am de pierdut”.
A fi „incredintati” ar suna mai mult a ceva de genul: „Voi reusi, stiu asta si voi face tot ce-mi sta in puteri”. Poate fi si un optimism, dar nu asta inseamna sa te folosesti de puterea data de incredere? Cum este aceasta putere? Putem sa o comparam ca o energie. Care la fel de bine poate varia ca intensitate, in timp. Dar cu ce anume contribuie? Aduna orice firicel de foarta si il aduce la inaintare. Pe de alta parte slabeste toate efectele negative care pot aparea. Cum ar fi frica sau oboseala.
De aceea intre doi atleti egali in perfomante, cel care va crede in victorie are toate sansele de castig. Dar totul depinde cat de mult crede. Ca intr-o formula matematica, avantajele credintei sunt direct propotionale cu insasi credinta.
Uneori pe langa faptul ca ne dorim, sa credem este singurul motiv pentru care mergem mai departe.

Asumarea responsabilitati

2009-08-04T01:33:00.002+03:00

Fiecare individ ia in cursul unei zile mai multe decizi. Asta ar insemna ceva personal, fiind liber sa faca ceea ce vrea. Problema intervine cand actiunile propiu-zise sau urmarile acestora afecteaza si pe restul. Traind intr-o societate, mai poarta si numele de cetatean. Ceea ce inseamna ca este nevoit sa se supuna unor reguli numite legi.
Cateva exemple.
Are libertatea de a asculta muzica in voie. Insa volumul mare sa existe doar in afara orelor de liniste (ideal nici atunci). Atata timp cat este lucid, poate conduce in voie masina. Isi poate face dreptate sau sa se impuna in fata veciunului, dar fara pumn, cutit, pistol.
Intrebarea este ce face petrecaretul, soferul beat si cel care i-a oferit veciunului un totpor in cap! Chiar daca toti cei 3 stiu ca eu gresit, parca aleg sa raman in picioare intr-un razboi pierdut. Primul se va certa cu vecini, cu politistul care ii face cadou o amenda si uneori chiar cu functionarul care il elibereaza la buzunar. Soferul va incerca sa-i convinga pe cei de la rutiera ca nu este beat. Asa este el mai dezchilibrat. Si duhoarea este noul lui parfum de fite. Vecinul prietenos va incerca sa ascunda fapta sau sa o mascheze(Ce ma nu ma crezi, ia cazut in cap. De unde? pai... din cer).
Se poate intampla si altfel. Petrecaretul sa-si ia mustarea din partea vecinilor sau politistului, fara sa comenteze. Soferul sa recunoasca ca este beat si sa faca tot ce ii este cerut. Vecinul suparacios sa recunoasca si sa povesteasca cum sa intamplat(sincer).
Care este diferenta? Poate ca avem de aface cu luptatori si lasi, smecheri si ratati? Poate, in unele cazuri. Dar am o intrebare. Istoria vorbeste despre cativa legionari care si-au facut dreptate prin omor. Ce au facut dupa asta? S-au predat. Au fost cumva lasi? Sau mai degraba si-au asumat raspunderea deciziei lor. Avand onoare.
Gresim orice ar fi, constient sau inconstient. Fapta ne apartine orice ar fi, iar responsabilitatea urmarilor trebuie asumata. In sens contrar situatia se va complica din ce in ce mai mult. Cu toate acestea este nevoie de mult curaj de a spune "EU sunt vinovat, voi face tot ce este posibil sa indrept lucrurile, voi accepta sanctiunea."

Mai multe cai

2009-07-25T22:56:00.002+03:00

In vechiul imperiu roman, toate drumurile duceau la Roma. Aceasta fiind capitala avea cale dreapta spre cea mai inderpatata provincie a imperiului. Cam tot asa arata si imaginea scopului pe are il aveam. Care este de fapt centrul universului personal. Un punct-destinatie si alte zeci sute de liniute care duc la el. Unele sunt scurte altele lungi. Sunt si usoare, dar si grele de strabatut. Pot intampina cateva sau nenumarate obstacole in cale.
o ideie ar fi sa exista virgilenta. astfel sa fie aleasa calea ce mai scurta si cea mai usoare. cat este de convenabil? scopul scuza intotdeauna mijloacele? Nu, este o dovada de lesiatate. fata de ce? poate fata de multa munca si rabdare.
Pe de alt parte o cale mai lunga si mai dificila are destule avantaje. Multumirea de sine pentru propia victorie, sansa de a te afla printre cei mai buni. multa experianta ceea ce inseamna si cresterea capacitati.
Unele dintre ele nu au capat. Odata implinit scopul, acesta trebuie intretinut. ca de exemplu pictori, cantaretii, etc.

Dubii

2009-07-04T21:19:00.005+03:00

Pentru multi, ca tine, ca mine si ca oricine, vine un timp in care iei grea decizie pentru a iesi din propiul calvar al vieti. O decizie de respectat, bravo! Cu multa dificultate si sudoare frunti reusesti sa-ti cladesti o fericire.
Aceasta fericire nu este completa, nu este totala. Ea este bazata pe implinire si o buna relatie cu tine insuti. Nici o problema. Va veni si momentul acela. Trebuie doar ca zidirea sa continuie dealungul planului pe care ti le-ai creat. Deisgur in timp vor aparea destule schimbari. Flexibilitatea este, desigur, unul din factorii importanti.
INTREBARE: Ce se intampla atunci cand intervin dubiile?
RASPUNS: Zidirea poate incetini, poate fi amanata sau oprita.
INTREBARE: De ce?
RASPUNS: In genetal dubiile nu vin singure. Aduc cu ele demoralizarea, frica, lasitatea, tendinta de comoditate.
INTREBARE: Care sunt dubiile, fara sa le amestecam si pe celelalte obstacole?
RASPUNS: Sunt niste intrebari, pur si simplu doar niste intrebari.

De ce? Este bine ce fac? Sunt pe drumul cel bun? Voi putea ajunge acolo? Sunt capabil? Acestea sunt intrebarile cu care te vei intalni. Tot va veni un moment in care inima i-ti va pulsa o neliniste, iar mintea isi va pune intrebarile, cautand raspunsurile. Acestea ar trebui sa vina de la persoane sigure si capabile in domeniu. Cateodata, insa, nici una din persoanele din jur nu va putea ajuta sau conta. Insa asta nu inseamna ca nu este nevoie de sustinere si sfaturi.
Raspunsurile trebuie gasite, este necesar pentru ca nelinistea sa dispara. Acestea pot fi gasite intotdeauna in dorinta si in pasiunea zidirii drumului.
Este normal sa avem dubi, este inevitabil ca intr-o zi ceva sa ne tulbure increderea. Important este cum trecem de astfel de momente. Vin prin a ne pune o piedica, sfarsind prin a ne da mai multe incredere in obiectivul nostru.

Obisnuinta

2009-06-17T22:57:00.004+03:00

Dintr-o anumita perspectiva, unul dintre cele mai tampite lucruri care pot exista in realitatea noastra este obisnuita suferintei, daca ii putem spune asa. Este vorba de acei oameni care cad prea des prada agoniei, sunt mereu predispusi la o depresie mai rea. Aceea dintre noi care sunt, cu sau fara voia lor, coplesiti de zile, nopti, ore, minute...
OK! Ma veti intreba unde este obisnuita sau aceasta obisnuita este toleranta de fapt. Ramane de vazut. Tin sa amintesc ca nu sunt o persoana care este la curent atat practic si obiectiv, cat si emotional.
Omul vine pe pamant ca sa lupte.
Insa cand vine momentul in care concluzia este aceea ca nu mai poate lupta pentru telul pe care si la fixat, ajunge sa lupte pentru propria agonie. Cum? Pai atunci cand „poti” devine imposibil si „incearca” devine aproape imposibil. In care oameni care nu consoleaza, ci critica obiectiv si aduc cu ei solutii radicale devin niste infantili care nu vor intelege niciodata nimic din ceea ce se intampla cu cei in cauza. Vorbesc despre oameni care se intreaba de ce li se intampla tocmai lor, cei care le-a intrat in reflex sa spuna ca s-au saturat de viata, ca o urasc, dar... dar ce? Isi apara acest infern, de oricine vine care vine sa-i rapreasca.
Nu vreau ca sa fiu un exemplu pentru oameni radicali. Pentru ca adevarul este ca una din nevoi este si consolarea, apoi si sustinerea si chiar foarte multa rabdare. Clar ca nu vor prea ajuta solutiile radicale, filozofia aberanta si criticile. Conteaza? Da, insa cat? Putin.
Insa sa revin la faimosi luptatori ai propiul lor infern. Era o vorba: „daca nu-i poti aduce de partea ta, alaturate lor”, exact asta fac. In loc sa lupte pentru bine contra raului, aleg sa accepte raul si sa respinga orice bine. Este mai usor sa lupti de partea cea mai puternica si numeroasa. Revenirea la o situatie normala este extrem de greu. Adevarat. Dar nu imposibil. Si niciodata nu va fi. De ce este nevoie? Motivarea, vointa si de oameni capabili in jur sau evenimente dupa care pot profita.
Concluzie? Respectivii trebuie sa refuze sa caute doar consolare, sa nu sa sara in sus cand cel din fata spune ca a trecut prin ceva asemanator si nu este chiar asa de grav. Si mai ales sa fie dornici de schimbare (imi pare cel mai important si mai greu pas).

Discutie....

2009-06-08T15:28:00.002+03:00

Replica: Adooor viata pe care o duc acum... ma intelegi... in sfarsit am o parere buna fata de mine... cred cu multa ardoare in Dumnezeu... si cel mai important, cred in visul meu... sunt gata sa lupt pentru el... sa fac orice pentru el... pentru ca este al meu... acum nu ma mai demoralizeaza fiecare parere negativa sau repos... ziua de ieri nu a fost ca cea de azi si in nici un caz cea de azi nu va fi ca cea de maine... adoooor sa ma trezesc dimineata... ma bucur de orice zi... ador sentimentul ca am dus pana la capat un lucru... sau mai ales cand trec peste o problema...
Intrebare: Dar tu.... spune-mi? ce este frumos in viata ta? cum ti-ai descrie viata in cuvinte frumoase?
Raspuns: Eu nu am nici o problema cu viata mea, nu m-am plans niciodata chiar daca am avut probleme, am suferit pentru familia mea pe care o iubesc nespus si am sa o apar cu orice pret, imi iubesc viata foarte mult, sunt multumita de ceea ce am. Prieteni, locuinta, familie, dragoste, natura, carti, literatura, pictura, le ador pe toate. Nu mi-am intalnit marea dragoste, dar nu am sa fac atata necaz pentru asta, caci am timp berechet, si in plus, daca vine bine, daca nu, asta e , cu mult curaj viata merge inainte. Am si eu visele mele desigur, ca orice om normal.
Replica: Lucrurile nu stau la fel... viata ta este monotona... n-ai pic de adrenalina... esti stabila... nu prea are ce sa te zguduie si eventual sa te darame... nu exista ceva care sa conteze asa de mult incat atunci cand lucrurile merg in jos le dai cu pumnul in perete… apoi sa fii in al noualea cer ca ai trecut peste si lucrurile urca cu repreziciune…
Raspuns: la replica: Eu nu ma plang de "adrenalina" pe care o am, am avut parte zilele astea... ce ma bucur ca am scapat. pentru visele mele e treaba mea ce fac. Degeaba spun vorbe.. daca nu fac faptele. Tu spui multe si nu faci nimic.
Replica: Ei bine eu fac.... visul meu e... sa devin scriitor.... am un vis... si lupt pentru el... pentru ca este al meu... pentru ca el ma necajeste si ma multumeste.... este ca o iubire astrala... pasiunea care nu-mi da liniste.... fac tot ce-mi sta in putere si asta nu intotdeauna ... cateodata prefer comoditatea... cateodata am chef sa renunt... cateodata ma intreb de ce fac asta? N-ar fi mai usor sa nu-l am, sa fac orice altceva… alteori sunt pur si simplu obosit sa o mai fac. Dar na.... ador ca am ajuns sa fiu asa.
Intrebare: Intelegi?
Raspuns: Inteleg ca esti slab. Ai dubii si de aceea vei renunta cat de curand. Ziceai ca ai face orice, dar o lasi la o parte doar pentru ca esti obosit sau chiar din comoditate. Si tu ai tupeu sa-mi spui mie ce trebuie, cand nici macar nu esti asa cum spui. Ai mult tupeu. Spui numai vorbe. Te-am prins. Lumea aceea in care faci totul pentru visul tau este real doar noaptea in somn.
Replica: se pare ca nu intelegi…
Raspuns: la replica: inteleg prea bine.
Replica: Nici nu poti sa intelegi si nici nu ai cum… Din momentul in care nici nu au un vis… nu pot sa spun ca nu vrei nimic de la viata… sau ca nu te-ai gandit ce sa-i ceri… dar nu faci nimic ca sa-l poti face intr-o zi real… dar cu toate astea ma acuzi…
Replica: mai bine sa nu faci nimic, decat sa speri sis a crezi ca poti implini ceva si laudandu-te ca faci ceva pentru ceva imposibil. Daca esti destinat sa fi cumva, viata te va duce acolo. Astea sunt doar fite, te crezi superior.

Legea lui Jante

2009-06-03T22:20:00.001+03:00

Pe langa binele cunoscutele 10 porunci ale lui Dumnezeu, prin coincidenta sau nu, dam peste alte porunci (sau mai bine zis ar fi reguli) tot in numar de 10, care nu au nimic de aface cu primele.
Cred ca nu are nici un rost sa pun cele 10 porunci, pentru ca din bunul simt crestin ar fi trebuit sa le fi citit macar si sa stim cam la ce se refera.
Cele 10 reguli ale lui Jante sunt:
1. Sa nu cumva sa gandesti ca tu esti special.
2. Nu are trebui sa te gandesti ca te ridici la acelas nivel cu noi.
3. Nu ar trebuii sa gandesti ca esti mai destept decat noi.
4. Nu te increde ca esti sau ca vei fi mai bun decat noi.
5. Nu ar trebuii sa crezi ca tu sti mai multe decat noi.
6. Nu ar trebuii sa crezi ca esti mai important decat noi.
7. Nu crede ca esti bun la orice.
8. Sa nu cumva sa razi de noi.
9. Sa nu crezi ca .. cuiva ii pasa de tine.
10. Sa nu cumva sa crezi ca ne poti invata orice pe noi.
Eliminand orice aspect contextual, vreau sa ma orientez faza de insasi imaginea traiului pe care le confera fiecare.
Cele dintai reflecta o viata care se axeaza numai pe partile bune, interzice lucrurile care pot provoca probleme in comunitate, spre explu furtul, uciderea, respectul fata de parinti. Dar nu uita sa faca mentiuni si asupra unor lucruri mai importante pentru linistea sufletului fiecaruia, precum porunca a zecea sa nu tindeam spre geloziafata de aproape. Faptul ca stresul provocat din lipsa avutului celuilalt poate fi uneori dezastrus, dar nu neaparat, insa poate afecta munca individului. Astfel poate trage in jos toata comunitatea. Ca parere persoanala, scopul lor nu l-as vedea ca o dorinta prea marita de a nu gresi in fata lui Dumnezeu, ci regulile temeice pentru formarea unei comunitati. Poate fi numit un dar de la El, ca un ajutor pentru cei care nu se mai organizeaza pe instict.
Legea lui Jante... este formata din reguli de asupire totala. Niste legi care instiga la supunere totala si la demoralizare. Impiedica nasterea oricaruia inclinat sa inceapa de jos si sa ajunga sus de tot doar prin propiile forte. Cum impiedica? Ca sa urmezi aceasta evolutie ai nevoie sa crezi in tine, forta si calitatile tale. Da crezi ca-i poti depasi pe ceilalti. Ca sa fac legatura cu ceea ce am spus si mai sus, o comunitate poate lua fiinta avand la baza aceste reguli? Poate. Daca nimeni nu se crede mai presus de altul, nu vor exista divergente. Insa ma intreb evolutiacel putin economica poate exista? Da! In ce context? Doar atunci cand liderul sau lideri nu se supun legilor si ii domina pe ceilalti sa munceasca dupa bunul plac al intregi comunitati. Nu cred ca ar fi o viata frumoasa, ci din contra, vor fi destule motive de frustare.
Concluzie? Inca nici una, am vrut doar sa amintesc despre ele si sa-mi mai dau cu parerea!

Prietenia

2009-05-24T21:18:00.003+03:00

Unda dintre nevoile omului este socializarea. Nu-i așa Andreea? Iubire sau prietenie, ambele sunt necesare. Dar care este cea mai importantă? Dupa părerea mea, ar fi iubirea. Alcineva ma contrazice și anume Dr. Cristian Andrei. A fost invitat în liceul meu, și a pus aceaș întrebare, iar răspunsul lui a fost acela că prietenia este cea mai importantă. De ce? Pentru că atunci când suferim de pe urma iubiri, prietenii să ne stea alături. Adevărat.
Dar ce se atunci când așa ziși prieteni se dau la o parte sau dovedesc că persoana lor este mai importantă și se întorc împotriva ta? Un moment greu! Foarte greu de înfruntat mai ales dacă rămai și singură! Până la urmă toți ajungem să trecem prin asta. Este foarte greu să-ți dai seama cum îț-i este fiecare! Deci nu trebuie să te învinovătești pentru ceartă sau să regreți pentru ceea ce a fost, pentru că... pentru că este mai bine! Mai bine pentru suflețelul tău. Să se vindece rana mai ușor și mai repede. Și așa cum zice Arssura "Când prieteni îți întorc spatele/ Dă-le un șut în fund".
Dar nu trebuie să mă opresc la atât. Ar trebui să-ți spun și despre cum să ne alegem prietenii pentru care să pui suflet. Astfel permite-mi să-mi întorc gândul spre Paulo Coelho. "Adevaraţii prieteni sunt aceia care se află alături de noi atunci când ni se întâmplă lucruri bune şi se bucură de victoriile noastre. Falşii prieteni apar în momentele grele, cu mutra plouată, "de solitaritate" cu noi, dar de fapt suferinţa noastră îi consolează pentru viaţa lor mizerabilă.", citat din Zahir. Aceasta fiind o completare a poverbului "prietenul adevărat la nevoie se cunoaște". Trăgând linie rezultă faptul ca prietenul adevărat este acela care se bucură pentru noi și nu este cel care stă în colțul camerei și ne privesc cu dușmănie la petrecerea în cinstea victoriei noastre, așa cum bine zice Coelho, dar și acela care face ceva mai mult decât consolare în timpul eșecului.
Astea fiind lucruri care se află în timp. Ne rămâne doar să fim atenți la evenimentele din jur și să ne punem semnele de întrebare.
Andreea postarea asta îți este dedicată ție. Sper să-ți fi fost de ajutor!

Alegeri

2009-05-18T20:15:00.003+03:00

Nu am degand sa vorbesc despre marile momente in care suntem obligati sa luam niste decizi importante pentru ca subiectul este cunoscut si nu are nici un rost repetarea aceloras idei. Desigur este foarte important si necesar amintirea cu orice ocazie a unor lucruri fundamentale. Dar nu am sa fac asta, cel putin nu acum.

Am sa ma refer la niste momente mai putin importante pentru viitorul nostru in care suntem obligati sa alegem intre doua persoane apropiate. La un moment dat toti am avut nesansa ca doua promisiuni sa se bata cap in cap si sa trabuiasca sa fin in doua locuri diferite in acelas timp. Cum nu putem face asta suntem nevoiti sa alegem una dintre persoane si sa ne respectam promisiunea fata de aceasta.

Nimic special! Intradevar!Dar fii atent la niste detali interesante.

Tinand cont ca ambele persoane conteaza, decizia este grea de luat. O.K. Insa ce se intampla atunci cand ambele persoane iti arunca replici gen “Poti sa te duci”, “Este normal sa o faci”, “Du-te”, stiind prea bine ca ambele persoane se vor supara.

Cu chiu cu vai iei o decizie. Dar povestea nu se termina aici. Persoana care ar fi trebuit sa taca din gura multumita pentru ca ai ales-o pe ea, i-ti reaminteste de nenumarate ori ca puteai fi in celalalt loc prin replici de genu “Nu eu te-am obligat” sau “Puteai sa nu vi”. Exact ce aduce la disperare. Pentru ce? Pentru un nimic. Daca in deciziile importante ale vieti aveam presiunea viitorului, aici aveam…

Persoanele respective nu prea stiu ce vor defapt. In primul rand vor sa vii cu ele, in al doilea rand nu vor sa aiba pe cunostinta pierderea pe care o vom suferi noi. Impecabil ajugem victime ale egoismului acestor persoane, iar noi ajungem agitati, nervosi, stresati pentru ceva infirm.

Sunt destul de ciudate aceste momente. Cel mai bine este sa fim foarte siguri pe alegerea noastra, sa fie cea mai buna alegere pentru noi si nu pentru ceilalti care dau dovada de lasitate aruncandu-ne inreaga presiune. Si cel mai important este sa nu uitam niciodata faptul ca a fost cea mai buna decizie. Prost, dominati, neincrezatori, indecisi tot ne vom simti, dar cel putin in felul asta stam pe pozitii si cu moralul putin mai ridicat.

Cautand supararea...

2009-05-06T21:29:00.003+03:00

De multe ori auzim printre adulti de diferenta cu care se lauda ei mereu. Ei sunt maturi, iar noi copiii suntem copilarosi… Cand eram mic asociam maturitatea cu seriozitatea parintilor si a persoanelor pe care acestia ii respectau sau admirau. Dar acum imi dau seama ca asocierea era relativa. Un om serios nu poate fi altceva decat matur, insa maturitatea se defineste prin trecerea mai usoara, eventual de unul singur, prin niste greutati si acceptarea cu strictete a unor inadoriri mai mult sau mai putin firesti. Ma feresc a spune experienta de viata. Desigur ea este cea raspunzatoare pentru maturizare, dar nu numai. Fiecare invata mai multe sau mai putine din intamplarile prin care trece.

A-si vrea sa-ti explic de data asta despre un punct cheie al maturizari. Atat adultii cat, mai ales, si copiii au tedinta de a-si crea singuri unele suferinte. Si interesant, sau mai mult tragic, este faptul ca aceasta suferinta macina si cu cat este mai sensibila acea persoana cu atat mai mult este ranita de niste lucruri aparent normale. Ce ne scapa? Un raspuns simplu: dorinta.

Pare o banalitate. Adevarat! Sau nu! De ce sa nu fie adevarat?

Ce se intampla cu copilasul care nu primeste acadeaua ceruta? Incepe sa planga. Si asta nu neaparat pentru a-si intimida parintele, ci pentru ca are parte de o dezamagire si nu stie cum sa o infrunte.

Ironic, se intampla acelasi lucru si mai tarziu pe chestiuni din ce in ce mai delicate. Atunci cand ajungem intr-un grup unde suntem constieti de diferente si ne alegem prietenii din aceasi clasa sociala, apar primele dezamagiri. Ne dorim lucrurile pe care le vedem la cei din categori superioare sau diferite. Astfel ajungem sa dorim, sa speram la lucruri pe care este aproape imposibil sa le avem. O.K. bun, nu este nimic gresit pana acum, este uman si nu putem corecta asta. Insa marea problema intervine cand urmarim acel lucru de dupa fiecare colt, gard, tufis. Ne holbal la el, il admiram, ni-l imaginam cum ar fi daca ar face parte din viata noastra si asta nu intamplator, ci vanam aceste momente si profitam pentru… pentru ce? Sa-l simtim aproape… in teorie pare a fi asa, insa practic ne facem rau, mult rau. Ne doare faptul ca nu-l avem, ca nu-l putem avea. Simtim din plin lipsa lui si dezamagirea ca viata nu este corecta. Avem tendinta sa intram in nervozitate sau depresie din cauza ca in mintea noastra zace doar lucrul ala. Luptam si uneori ne punem in joc tot pentru acest lucru, dar din pacate suntem prea orbi ca sa ne dam seama ca este din start o cauza pierduta. Ne pierdem in vise inutile si neimplinite. Ne doare, uneori chiar ne sufoca presiunea, dar cu toate acestea vrem iar si iar sa fim in apropiarea sau sa privim acel lucru.

Ironic sau nu, trebuie sa ne ferim de aceste momente. Poate ne dorim si speram acel lucru. Dar gandestete bine cat de mult suferi din cauza lui. Si ma intreb uneori oare de ce isi fac atata rau. Nu-i pot intelege foarte bine pe oamenii care cauta lucrurul ala pana in panzele albe ca apoi sa-i vezi cum sufera.

Ca incheiere va dau un ultim sfat:”Nu incerca sa atingi lucrul pe care nu-l poti prinde”.

Dusmania

2009-04-27T22:45:00.004+03:00

Stii prea bine! Sunt unele persoane care atunci cand le-ai gresit mai rau relatia se intoarce la 180^o. Caldura si zambetul de dinainte se preschimba in priviri urate si raceala. Este destul de dificil sa intampini schimbarea brusca a relatiei. Lucrurile se schimba si simti diferenta inevitabil. Ceea ce ne face sa ne simtim si mai vinovati de cat ar trebui.

La fel ne inevitabil aceste persoane reusesc sa produca si sa mentina o lupta fara rost si cu un scop jalnic. Care este acela? O evetuala pedepsire prin orice mijloace accesibile a inculpatului pentru ca si-a permis sa le raneasca. Evetual nu a-si insista prea mult pe ideea ca orice om in orice fel de relatie ne va gresi la un moment dat din orice motive, esential este ca acea persoana sa regrete si noi s-o iertam dupa o perioada pe cat posibil de scurta pentru ca nu acesta imi este scopul de aceasta data.

Problema interesanta este ca intr-un asemenea incident persoana dusmanoasa greseste cel mai mult si chiar are de pierdut mai mult decat asa zisul “inculpat”. Dusmania are remarcabilul talet de a inchide usile si al lasa singur pe cel dusmanos. Dar aceasta a venit cu un scop pe pamant. Atunci cand esti intr-o lupta unde inamicul te vrea doborat si nu este predispus la negocieri, este favorabil sa-l dusmanim pentru ca ne da adrenalina si impulsivitatea de acctiona fara frica, insa este folosita de unele persoane la orice greseala si suferinta pe care o intampina din cauza celor din jur.

Hai sa luam un caz oarecare. Sa vedem. Intotdeuna acolo unde este iubire si dusmania doare mai tare ca si oricare alt sentiment, devine mai profund. Daca tot s-au dat exemple de clupuri, hai sa ne referim de aceasta data la mama si copil. Dar mai bine mama, tata si copil. Persoana dusmanoasa! Cel mai tare ar durea, pentru ceilalti doi, daca mama sa fie asa.

In seara aceea avea sa aiba loc un eveniment pentru care mama isi dorea sa ajunga, insa ceilalti membri erau indifrenti cu privire la acest lucru, insa au admis ca vor merge. Cu putin timp inainte de plecare izbugneste o cearta mai grava intre parinti din cauza copilului. Pana aici normal. Dar ce se intampla atunci cand odata ce spiritele calmate, copilul isi intreaba tatal daca vor mai merge, stiind prea bine cat conteaza pentru mama sa si culmea primeste acceptul tatalui, iar apoi REFUZUL MAMEI. Probabil si-a gustat propia otrava, nu-I asa?. Si-a pierdut sansa de a fi la eveniment doar din cauza ca copilul isi doreste lucruri care ea nu le accepta, iar tatal a indrasnit sa I le dea. Ce a urmat este ceva generalist, a continuat sa fie rece si sa se uita urat, eventual sa si acuze, pana cand se inmoaie si totul revine la normal pana data viitoare –din pacate-.

Trage linie si vezi care a pierdut mai mult! Si care pierdere este irecuperabila. Acest caz a fost in interiorul unei familie, unde relatia este mai stransa. Insa in cazul prieteniilor sau iubirilor fragede, usa se putea inchidea, poate nu pentru totdeauna, dar totus.

Ai grija cum decizi sa te comportati cu cei dragi! Si invata sa ierti usor, este unul dintre cele mai bune medicamente pentru ranile sufletului, oricat ar fi ele de adanci-conteaza doar sa fie administrat-.

Putere refuzata

2009-04-08T19:59:00.005+03:00

Viata ne copleseste pe toti, pe unii mai mult pe alti mai putin. Dar in acele moment suntem prea pierduti si rupti de realitate ca sa fim in stare sa vedem acel ceva sau acel cineva care sa ne dea puterea de-a trece mai usor peste piedica. De cele mai multe ori apare sub forma unei persoane. Poate fii iubire, prietenia sau pur si simplu o persoana care te intalneste, iti vorbeste si pleaca, zambind, fara a se uita inapoi.

Toate cunostintele de pe lume pe care le voi putea asimila vreodata nu vor putea inlocui persoana care te asculta si te mangaie printre cateva vorbe calde. Si daca a fost o persoana care sa ma asculte, as alege o persoana oarecare cu experienta de viata si dispusa sa ma asculte si in nici un caz un consilier psihologic care trateaza ca pe un pacient, zice ca intelege, dar raceala din glas spune altceva. Prefer sa cred in Dumnezeu. Nu-mi pasa daca exista sau nu, credinta da putere. Prefer sa mai cred ca lumea are o logica si exista un echiriblu. Viata intotdeauna iti ia ceva, fizic sau lacrimi, iar apoi iti da puterea ca sa-ti conduci povara.

Omul primeste puterea de a trece peste, dar suntem prea orbi sa vedem sau sa acceptam, mai ales ca in general aceasta apare sub forma unei persoane, chit ca este vorba de iubire, prietenie sau o pers straina. Cum poate fi omul asa de orb? Poate si-a pierdut credinta. Secolul XXI este un secol care se indreapta spre ateizare si in acelas timp este un secol al nenumaratelor depresi asupra tinerilor inadaptati emotional. Invatati ca banul este tot, ca trebuie sa mearga la scoala ca aibe un salariu bun apoi, dar mai ales ca parinti sunt prea obositi de la facut bani ca sa-i asculte la nevoie.

Dar ca sa ma fac inteles, priviti aceste povestioare reale:

In prima este vorba despre o veche prietena foarte incapatanata si singuratica. Era o persoana care prefera sa se creda, despre ea, ca nu are sentimente si ca este rece si nepasatoare. Dar dificultatile au facut-o sa mai cedeze in fata unora de mai multa incredere si a povestit cat ii este greu si sunt momente in care nu mai suporta viata. In acest timp apare de nicaeri o persoana care reuseste sa o cucereasca dupa eforturi mari. Dar cand i-a cerut prietenia, acesta a infruntat un refuz la telefon. Desi il placea de el, a refuzat, pentru ca-si vroia viata de simpla dinainte, in care se poarta asa cum are chef cu oricine fara sa-i pese daca raneste. Dar acum era diferit, nu stia cum sa-l refuze fara sa-l doara foarte mult. Poate nici acum nu-si da seama ca a pierdut mai mult decat acel baiat. Pentru ca ea avea nevoie de putina caldura si de o persoana careia sa-i poata spune oricand cat ii este de greu.

Persoana de care vreau sa va istorisesc acum este una mult mai apropiata de sufletulul meu. Si vreau sa adug intai faptul ca ea a fost in stare sa accepte puterea de a zambi si de a nu se simti singura. Acum o vad ca are nevoie de un alt fel de iubire, unde poate spune orice si unde poate simti mai multe decat o mangaiere calda. A ales o persoana, si inca una. Dar refuzul a vrut sa-si arate adevarata putere si lacrimi au avut de curs. Dar echiriblul trebuie reglat, iar soarta i-a adus sub priviri o alta persoana cu totul diferit a ceea ce-si dorea, dar suficienta pentru ai oferi multa rabdare si iubire. A zambit si a acordat o sansa si inca una si o alta, dar acea faptura nu era ce-si dorea, iar sufletui i-a dat sansa unei relati mult mai infirme. Puterea de a zambi mai mult, mai frumos, darul de la Cel de sus se va risipi. Este important ca sa nu dam sansa doar pe fata ci si in suflet.

Ultima persoana imi este cel mai apropiata si nu neaparat placuta. Este o persoana care vede si accepta usor si la fel de usor isi dedica mai tot sinele sau. Dar este prea incapatanat ca sa poate accepta ca dupa ce reuseste sa se ridice pe picioarele sale, puterea dispare in ciudat incercarilor inutile de a opri inevitabilul. Ma intreb cum poate suporta gandul ca uni nu vad, alti renunta la ceea ce el nu poate mentine mai mult decat ii este absolut necesar.

Asta este unul dintre secretele oamenilor care au ajuns acolo unde si-au dorit. Au fost capabili sa vada si sa accepte persoanele care le-au ridicat moralul, i-au sustinut atunci cand dubiile i-au doborat. Omul este slab, oricine are dubi, de aceea este nevoie de cel putin inca unul ca sa-l asigure ca este pe calea cea buna si ca va ajunge acolo.

Drumul tau...

2009-02-22T20:20:00.004+02:00

Desigur imi spui ca te-ai hotarat ce vei face in viata, si asta inseamna ca va fi un post intr-o banca. Ma uit la tine, pari fericit de alegerea facuta si totus nu prea. In timp ce buzele iti zambesc, ochii parca sunt tristi. Eterna intrebare:”De ce ti-ai ales asta”. In timp ce incerci sa-mi explicit ca este o meserie banoasa, sigura, cu multe falicitati si nu mai stiu ce, ma uitam la ce mi-am ales eu. Posibilul meu salariu este pe jumatatea salariului tau. Asta este o chestie. Ma inrosesc putin de rusine si incerc sa schimb subiectul. Cu toate ca esti pregatit sa-ti lauzi viitorul serviciu.

Ce-ar fi sa ma duc si eu intr-o banca. Poate reusesc sa ajung si manager de filiala sau poate mai sus daca ma dedic intr-un totul. O sa am multi bani, foarte multi. Imi voi permite orice, oricand. O sa am o casa mare, cu caine, pisica si purcel de portelan. Cred ca incepe sa-mi surada ideea. Hai sa-mi imaginez o zi din viata asta.

Dimineata ma trezeste un frumos ceas de birou, ma imbrac cu haine de firma, imi iau cel mai bun telefon de pe piata in buzunar si plec la banca. Aici ma asez la un birou asteptand sa vina clientii. Este atat de… nu stiu… plictisitor. Nu fac nimic altceva decat sa invart niste oameni printre cifre si litere cu sensuri complicate. Parca am mai trecut prin asta. Aaa da, exact, acum cativa ani, am facut pe casierul si chiar daca aveam niste bani(multi) pe mana si de aface cu diferiti oameni, tot ma plictiseam, rau de tot. Dar stai!!! Ce conteaza? I-au de trei-patru ori mai multi bani, si merita plictiseala orelor de munca.

M-am hotarat si sunt pregatit sa-ti spun ca si eu vreau acela lucru, ca nu-mi mai surade… vechea idee? Eu imi alesem deja sa merg pe psihologie. Imi alesesm sa fac ceea ce-mi place. Sa am un cabinet, sau depinde, si sa dezvolt propiile teori despre sufletul omului. Imi amintesc ca cineva se opunea acestei hotarari, adaugand ironiile despre tratarea cainilor. Daca voi fi nevoit sa o fac si pasta, o voi face. De ce? Pentru ca mi-am ales. Este o alegere simpla intre bani si ceea ce-mi va placea. Defapt nu, nu este asa. Este o alegere intre a urma sau nu drumul meu.

Acel cineva imi spunea ca banca este ce-a mai buna alternativa. Imi amintesc de ochii tristi si te intreb daca asta iti place sa faci, daca esti sigur. Incepi sa te balbali, vrand ca tu sa schimbi subiectul rapid. Imi amintesc ca acum ceva timp iti doreai sa intri in turism sa vezi lumea in lung si in lat. Este clar ce se intampla, nu tu ti-ai ales banca, ci ti-a fost impus. Intradevar, nu am de ce sa-mi fie rusine. Nu conteaza ca voi avea un salariu mult mai mic decat al tau, dar cel putin voi face ceea ce mi-am ales.

Revin din nou la subiect si te felicit pentru alegerea facuta, ironia este evidenta. Apoi fac cateva glume in legatura cu o cinste, si aduc ca argument salariu mic. Ma intreb care va fi mai bogat.

POrumbelul si iubirea

2009-02-11T21:35:00.000+02:00

„Aşa cum două suflete îşi leagă destinele prin iubire, aşa o fac şi trupul şi sufletul unui porumbel. Aşa cum pentru cei doi, povestea de dragoste începe cu juaca şi copilaria primelor momente, aşa un porumbel îşi i-a naştere in cuib. Aşa cum cei doi aleg destine diferite alături de alţi, tot aşa moare un porumbel. Aşa cum unul dintre ei refuză să meargă mai departe printre greutaţi, iar celalalt cedeză într-un final, tot aşa moare şi un porumbel în toiul ierni.”

Demoralizat

2009-02-03T18:10:00.001+02:00

Decizi sa te mai uiti pe un proiect care pare a fi ce-l mai bine privit. La inceput faci mici retusuri, fara a schimba prea multe, dar dupa ce petreci mai mult timp in fata lui, iti dai seama ca ai ideei noi, multe si bune. Te entuziasmezi imediat. Esti asa de fericit, imediat iti pregatesti, cu grija, masa de lucru si te apuci sa torni una dupa alta toate ideeile, bucuros de realizarea pe care aveai s-o realizezi.

Ajungi la un puct din lucrare. Privesti cu mandrie ceea ce ai realizat pana acum din proiect si zambesti gandindu-te cum vei continua. Dar bateriile sunt aproape descarcate. Ai nevoie de motivare si stii si exact unde poti lua destula incat nici oboseala sa te viziteze pana cand nu ai terminat.

Te uiti dupa ce-i care sunt de fel interesati, dar nici unul nu pare liber sa-ti vadamunca. O mica dezamagire neimportanta, dar nu conteaza prea mult nu-i asa? Imi zambesti, semn ca esti de acord cu mine. Apoi te intorci la lista de prieteni unde cauti posibil interesati. La prima incercare nu primesti nici un raspuns, dar te gandesti, cam in dubi, ca este ocupat si te hotarasti sa incerci din nou. De data asta primesti un raspuns superficial care te nemultumeste si mai mult. Oftezi si te gandesti sa mai incerci inca o data. Te uiti in lista memoriei de mai multe ori, pana cand iti sate in ochi o persoana de care stii sigur ca are activitate in domeniu.

Dar te trezesti la raspunsul la care nici nu te gandeai ca-l poti primi. Raspunsul total negativ te lasa socat, mai ales ca nu o are o parere mai buna nici de varinata originala. Persoana respectiva mai face cateva precizari negative in timp ce tu te simti jignit si incomodat. Incepi usor, usor sa regereti ca ai putut visa la asa ceva, te uiti la ceas si regreti timplu petrecut pentru acest proiect. Cum era de normal persoana iti observa tristetea brusca si inearca sa-si spele greseala amitandu-ti de un alt proiect, atasandu-i cele mai frumoase etichete. Nu mai conteaza tocmai un vis ti sa spulberat. Nu te mai intereseaza nici scuzele si nici argumnele prin care se apara. Spune ca a fost sincer. Nu te mai intereseaza. Vrei sa pleci de acolo. Dintr-o data ai treaba, trebuie sa ajungi neaparat undeva, inventezi orice scuza ca sa pleci din fata acelei persoane.

Ne intalnim intamplator. Nu ai chef de vorba. Dar la insitentele mele accepti invitatia la o terasa. Chemi nervos chelnerul si comanzi specialitatea casei. Din nou, isistentele mele isi fac efectul si accepti sa-mi povestesti problema. Ti se citeste mult regret si dezamagire in glas si in privire. Am inteles situatia si nu este chiar asa de dramatica precum pare asa ca-ti spun ca uiti un detaliu. Curios, dar si nervos, ma intrebi „ce detaliu?”. Uiti ca orice lucru din lumea asta are admiratori si dusmani. Uiti de ce-i carora le-a placut prima varianta a proiectului. Incepi sa te luminezi la fata si ma intrebi „ce trebuie sa fac acum?”. Nimic mai mult decat sa iti continui proiectele care-ti plac. Impartele doar cu cei care prefera acest timp. Nu te mai lasa demoralizat doar de cateva pareri negative, atata timp cant exista si pareri pozitive. Proiectul iti apartine si te reprezinta pe tine si nu pe ei. NU lasa sa decina ei ce anume ce sa faci, lasa-i sa decida doar daca le place sau nu. NU te gandi ce vor crede ei, pentru ca nu o faci pentru ei. Acum ridicati capul si zambeste. Lasa proiectul asta putin deoparte pana cand te intalnesti cu cei carora le-a placut si intreabai cum li se pare, si-ti vei recupera motivarea de care duci momentan lipsa. Iar in caz ca a doua varianta se lasa cu pareri negative, atunci aratale originalul si lasa adoua varianta pentru viitor, nu stii ce se poate intampla mai tarziu.

De multe ori viata nu ne ofera ceea ce vrem sau ne asteptam. De cele mai multe ori suntem vulnerabi in fata acestor situati. Demoralizarea este dusmanul cel mai mare al oricarui proiect care il punem in aplicare, pentru ca astfel pierdem ideeile si calitatea munci noastre, sperand sa-l terminati cat mai repede pentru ca vati saturat de el si nu vreti sa-l mai vedeti si, din pacate, frustare va determine o senzatie de oboseala. Ce putem face ca sa evitam? Probabil nimic, pentru ca face parte din procesul de invatare si dezvoltare, important fiind doar sa depasim situatia cu succes si evetual cu un zambet.

Ochii ei(varianta noua)...

2009-02-02T22:05:00.001+02:00

(***prefer sa pastrez si varinata originala, pentru ca doar inima a contribuit la ea***)

Ochii ei albaştri deschişi îmi captează involuntar atenţia. Dar nu frumuseţea lor îmi atrage privirea, şi nici sclipirea care emană atâta fericire. Dar ce? Motivul pare a fi unul adânc îngropat în sufletul meu, poate prea adânc ascuns ca să-l indentific, poate chiar pierdut. Ochii aceea, parcă îşi schimbă culoarea. Nu, nu visez. În realitate ea continuie să-şi privească iubitul, dar în inima mea, albastrul acela fermecator devine crăpui deschis ce-mi pare atât de cunoscut. Dar de unde? Şi de ce? Gândul străbate trecutul în cautarea răspunsurilor. Inima mă opreşte la un moment dat. Mare îmi este mirarea, când nu văd decât o pădure uscată, în care viaţa se luptă pentru spaţiul dobândit de uscături. Nu înţeleg! Nu găsesc raspunsul aici, locul ăsta este plin de monotonie şi agonie. Glasul inimi îmi spune să ma îndrept uşor spre prezent. Dar de ce(niciodată nu mă abţin să pun întrebarea asta)? Cum nu primesc nici un fel de răspuns, decid să fac ce mi-a cerut. Nu se întâmplă nimic noi, doar că pădurea începe să pară vie, uscăturile sunt ascunse de fericirea frunzelor... DAAA, inima aproape că sare din piept, AM GĂSIT RĂSPUNSUL. Acum îmi aduc aminte de acele cristale maroni care mă urmăreau noaptea prin vis, ziua peste tot în minte. Mda şi ea... Îmi aduc aminte că aparţinând fostei mele iubiri. Gândul la ea, mă bântuie din nou(cum este posibil), drama regretelor îmi înjunghie din nou inima(de ce te-ai sacrificat din nou, doar ca să-mi răspunzi mie la o întrebare? DE CE?). Mă acuz din nou de pierderea ei pentru că îmi revin în minte toate greselile şi momentele în care m-am lăsat condus de mînie. Focul unui dor nestăpânit pentru iubirea pe care o primeam atât de sincer din sufletul ei sincer şi visător, izbugneste din nou. Momentele petrecute alături de ea, momentele în care îi simţeam privirea care mă urmăreşte, ca acelei fete din autobuz, ce-şi privea iubitul(ooo da, uitasem de ei). A-şi mai vrea să-i mai spun "bună, picatura mea de soare, mi-a fost dor de tine, să ştii că te iubesc bijuterie, te iubesc cu adevărat îngeraşul meu", dar asta nu se mai poate şi doare...

din "Indragostiti din autobuz"

Unele iubiri

2009-01-30T18:44:00.000+02:00

Viata iti deschide in fata o iubire ce devine mai puternica pe zi ce trece. Iti doresti mereu ca persoana aceea sa fie mereu langa tine, uiti de prieteni, hoby-uri, uiti de tot si nu-ti pasa, esti prea ocupat sa te gandesti la iubirea ta. Iti vezi viata implinita si fericita, nu-ti mai trebuie nimic altceva.

Insa intr-o zi te trezesti ca certurile sunt din ce in ce mai serioase si mai repetate pe subiecte cat mai delicate. Venind tocmai de ceea ce-ti era frica, DESPARTIREA.

Ce poti face? Te vezi nepunticios si iti dai seama ca tu esti vinovatul pentru certurile care te-au macinat. Si totus credeai ca era persoana pe care o vei iubi pana la sfarsit, dar na fost asa. O vrei inapoi, ce vei face?

Vei plange, te vei izola, te vei imbata sau... nu, nu este o solutie. Sufletul tau trebuie eliberat de vinovatie si iubire. Si ma vei intreba: " Cum voi putea face asta?". Simplu. Lupta pentru iertare, nu-ti fie frica de suferinta, nu-ti fie frica de umilinta, nu-ti fie frica de refuzuri repetate, nu-ti frica sa te simti singur si dezamagit. NU-TI FIE RUSINE PENTRU CEEA CE FACI. Nu este un gest disperat, ci un lucru ce numai iubirea il poate intelege.

Dupa o perioada indelungata, te revad din nou. Te-ai schimbat si nu-mi este greu sa-mi dau seama ce s-a intamplat. Te vad trist, nedormit, estenuat, demoralizat, invinovatin si mai tare de propia imposibilitate de a cere cu succes iertare celei mai drage fiinte din viata ta. Imi povestesti, printre cateva lacrimi, ce s-a intamplat. Iti zambesc! Si-ti spun ca acum este timpul sa renunti, sa te retragi cu zambetul pe fata, pentru ca meriti cu adevarat. Viata tocmai ti-a arata ca aceea persoana nu este demna de iubirea ta si nici de sacrificiile pe le-ai facut si pe care puteai sa le faci in viitor. Un moment greu de infruntat, intradevar, dar este cea mai buna decizia de a renunta ACUM si nu la inceput. Viata are urcusuri si coborusuri, in bratele tale iubirea se va intorce din nou, pana atunci bucurate de iubirea pe care tocmai ai savurat-o, aminteste-ti de tot si toate cu zambetul pe buze, nu incerca sa uiti totul, ci obijnuestete cu ideea ca ea a fost doar cineva care te-a invatat si te-a redirectionat pe un drum mai bun tocmai prin situatia in care te-a pus inconstienta. Un lucru mai ai defacut. Sa-i mai multumesti inca o data pentru iubirea pe care ti-a acordat-o, sa-i spui ca te-ai simtit minunat in clipele alaturi de ea.

Poate aceasta nu esti nici ce-a mai buna si nici ce-a mai usora, dar este una dintre cele care te elibereaza de iubire si ofera si seansa de a reface iubirea.

Ochii ei...

2009-01-29T17:55:00.000+02:00

***

Ochii ei albastri deschisi imi capteaza involuntar atentia. Dar nu frumusetea lor imi atrage privirea, si nici sclipirea care emana atata fericire. Motivul este unul adanc ingropat in sufletul meu, poate prea adanc ascuns, pierdut. Ochii aceea, parca se isi schimba culoarea. Nu, nu visez. in realitate ea continuie sa-si priveasca iubitul, dar in inima mea, albastrul devine crapui deschis. Acele cristale maroni care ma urmareau noaptea in vis, peste tot in minte, apartin fostei mele iubiri. Gandul la ea, ma bantuie din nou, drama regretelor imi injunghie din nou inima. Ma acuz din nou de pierderea ei, pentru ca intoadeauna si celalt are o vina, dar si pentru faptul ca certurile au inceput dintr-o greseala propie si negandita. Suferinta unui dor nestapanit pentru iubirea pe care o primeam atat de sincer din sufletul ei pur si visator. Momentele petrecute alaturi de ea, momentele in care ii simteam privirea care ma urmareste, ca acelei fete din autobuz, ce-si privrea iubitul. A-si mai vrea sa-i mai spun "buna, picatura mea de soare, mi-a fost dor de tine, sa stii ca te iubesc bijuterie, te iubesc cu adevarat ingerasul meu", dar asta nu se mai poate si asta doare...

din "Indragostiti din autobuz"

Nou venit

2009-01-26T22:09:00.000+02:00

Cu pasi mici, cu pasi timizi, cu pasi neincrezatori noul-venit se aventureaza in lumea noua ce ia nastere sub privirile uimite. O lume noua, o lume straina, o lume necunoscuta, o lume absurd, o lume ce asteapta sa fie explorata, secretele sa-i fie cunoscute. Staniul, obscurul, ciudatul, irealu, cuvinte ce stau pe buzele noului-venit. Privirea fuge zadarnica in toate partile, iar singura concluzie era aceea ca gazdele buzelor au dreptate, au mare dreptate. Nimic nu se asemana cu ceva cunoscut cu ceva din trecut. Totul este nou, nestiut, surprinzator. Locul este inzestrat cu ceva anume. Un anume lucru magic, mistic, supranatural. Un ceva anume ce se afla in tot si in toate. Acel ceva ce distruge si creeaza. Ceva ce distruge pentru a creea ceva nou, ceva mai bun.

din "Ironia adevarului"

In fata ta...

2009-01-26T22:02:00.000+02:00

In fata ta, o poarta mare de piatra se deschide. In fata ta, o alta poteca pietruita apare. In fata ta, o forta mistica se revarsa. In fata ta, puterea ti se arata. In fata ta, un sentiment profund se revarsa. In fata ta, raiul unei divinitati apare. In fata ta, o alta lume se deschide.

din "Ironia Andevarului"