Focul din padure (1)

Ar trebui sa dorm. Asta mi sa recomandat sau mi s-a impuns, nu stiu sigur ca ce a sunat defapt. Dar nu pot inchide ochide ochii. Fantomele propiilor ganduri ma bantuie, scurg fiecare picatura de liniste pe care inca o mai am. Liniste gasita doar cand privesc focul in care se mai arunca calauza, din cand in cand, cate o bucata de lemn. Pamantul este rece, iar in noptine precedente am simtit cum este sa nu ai parte de caldura focului. Dar nu asta este problema. Zilele care tocmai au trecut, in care am traversat blestemata aia de padure. Nu-mi ies din minte nici o secunde petrecuta acolo, iar o intrebare imi alunga orice sansa de a adormi, cu toate ca oboseala o simt in tot corpul. “De ce ei se comporta asa de normal?”.
Ei, insemnand calauza si razboinicul. Calauza, un pripeag pe care tata il cunostea bine si in care si-a pus toata increderea. Este acoperit intotdeuna de o mantie de un grii inchis cu o gluga mare pe care o poarta aproape intotdeuna pe cap. Chiar si in fata tatei. Prima data cand i-am vazut clar fata a fost in cetate, cand gardieni au incercat sa-l opreasca. Atunci si-a scos sabia nu foarte lunga, dar extrem de subtire de sub matia care a fluturat ceva timp in aer. In lupa cu gardieni, gluga i-a cazut pe spate, descoperid un par nergu-lung. Fata ii era sevara cu cateva cicratici mici, insa adanci. Zilele trecute am avut ocazia de ai cunoste secrete ascunse sub aceea mantie. Era pregatit de orice. Nu pare a fi om. Nu a fost catus de putin zdrucinat de ultimile zile. Acum sta de veghe, si are grija de foc. Se uita la stele sau printre copaci. Uneori se mai juca cu un cutit in pamant. Desenea sau scria ceva ce niciodata nu apucam sa vad, de cele mai multe ori era astupat sau sapat mai adanc.
Mai este si razboinicul. O potectie in plus pe care a cerut-o tata. Un barbat nu foarte batran. Il cunosteam din vedere de la luptele pentru supermatie dintre soldati. Nu fusese niciodata castigator, insa intoadeauna printre primi. Singul lucru pe care il observasem diferit, era faptul ca-si acepta esecul. Cand pierdea o lupta, apleca capul in semn de respect si dadea mana cu invingatorul, apoi retraganduse suptil. Acum doarme fara nici o grija. Sau poate ca are una. Isi tine strans sabia grea.
Unde a inceput totul? La trei zile dupa ce calauza isi afrima puterea in fata cardienilor, tata ma cheama in sala tronului. Cand am ajuns in imensa sala, in care ajugeam foarte rar, ma tinea departe, fara sa-mi spuna niciodata de ce. In fata tronului erau déjà prezenti calauza si razboinicul. Nu stiam de ce se afla acolo, si nici nu ma agitam sa-I bag in seama cel putin. Am trecut pe langa ei pana am ajuns foarte aproape de tronul pe care statea tatal meu. Cu o privire ferma si fixa mi-a spus:
― Vei pleca intr-o calatorie…
― Cat de lunga?, l-am intrerup, oarecum deranjat de alegerea pe care o facea in locul meu.
― Asta voi hotara eu! Unde? Tot la latitudinea mea sta!
Vorbise calauza. Nu-I vedeam fata, ceea ce- dadea un atu in plus. Dadea impresia de mister si neincredere. Iar combinat cu tonalitatea voci sale inspira o oarecare teama. Eram pregatit sa ripostez acid in fata vorbelor sale, sa-I demostrez ca pe o treapta mult superioara lui, insa se intoarce brusc, fara sa salute regale, si se indreapta spre iesire. Matie I se ridica usor in aer, ce-I dadea un aer de invingator, iritandu-ma acut. La jumatatea drumului se opreste, fara sa se intoarca spune cu aceas voce aspra si iritanta:
― In 3 ore sa fi in fata porti dinspre apus. Imbracat pentru calatorie, fara haine scumpe, cu provizi si o punga nu prea voluminoasa cu aur. Sa nu uiti sa ai sabia la tine. Atat am avut de spus. Sa fi acolo.
Dupa ce-si termina de rostit si ultimile cuvinte iesi furtunos din incapere. Ramasesem socat de ceea ce se petrecuse. Nu stiam daca eram iritat, nervos sau doar debusolat. Un strain, care in urma cu 3 zile se incareiase cu gardieni facea legea si in sala tronului. Nu intelegeam cum de tata permisese asa ceva. Soldadul care pivise linitit discutia, acum clatinea sabia pe podeaua de piatra.
Odata dezghetat de senzatia lasata de intrusul din cetate, mi-am intors capul spre tata, cersind din priviri raspunsuri. Insa in loc de asta ii spune razboinicului.
― Sa ai grija de el, acum poti sa te duci. Familia ta va fi in grija mea pe timpul calatoriei. Poti pleca acum.
― Ce se intampla?, am urlat isteric, in timp ce razboinicul pleca.
― Asa cum am spus, vei pleca intr-o calatorie. Lucrurile pe care vrei s ale stii , le vei afla singur, descoperindule singur. Iti pot spune doar ca atunci cand te vei intoarce, vei sosi pe poarta de rasarit, ca orice erou care a intrat pe acea poarta.
― Ma trimiti la razboi?
Sala avea o acustica slaba ceea ce a format un mic ecoul al strigatului meu, nefacand altceva decat sa ma inriteze mai mult. In timp ce el, tata, se ridicase de pe tron si incepuse sa se plimbe in jurul meu. Era clar. Nici el nu stia nimic, dar de ce ma trimitea?

***

― Printul doarme?, intreba razboinicul inca beat de somn.
Speriat din lantul amintirirlor inchid ochii brusc. Sperand sa nu-si fid at seama ca ramasesem treaz. Ascult nemiscat cum razboinicul se ridica in capul oaselor incercand sa se trezeasca, in timp ce calauza nici nu se simte cand se intinge pentru a a dormi, spunand cateva vorbe, probabil inainte de a inchide ochii:
― Peste doua oare ma trezesti!
― Asa voi face!
― Te inteleg ca iti este greu sa dormi doar cate doua oare. Insa asta este ea mai buna solutie. In doua saptamani vom ajunge la tabara generalului mana de fier. Acolo il vor lucre calumea. Are cei mai bravi soldati, iar asta ne este de ajuns sa-l duce acolo. Dupa ce vom pleca de acolo va putea sta si el, astfel vei dormi cate patru ore.


va urma...