Cinand pe luna

Este racoare. Stau la masa de pe luna pamantului. Privesc pamantul si ii multumesc. Acolo jos te-am gasit, de acolo te-am adus aici, pe luna sa-ti arat minunile universul. Atatea stele care isi arat frumusetea, atatia calatori care se intrec intre ei fara oprire.
Pe partea cealalta a mesei te afli tu. Te privesc. Cercetez fiecare detaliu. Liniste tulburata doar de chelnerul care se apropie din indepartare. Tina in mana sticla pe care o comandasem. Saluta printr-o aplecaciune scurta a capului, iar vocea ii rasuna cu o seriozitate tipica:
― Vinul dumneavoastra!
―Multumesc! Raspund incet.
Incheie cu o plecaciune si se indeparteaza rapid. Ramanem doar noi doi. Noi doi in linistea universului. Liber sa te privesc in continuare. Liber sa ma bucur de privirile tale. Fara sa mi le fure nimeni si nimic din jur, nici macar pentru o secunda. Atat de aproape unul de celalat incat ajung sa-mi gasesi imaginea reflectata in ochii tai… pentru un moment avusesem senzatia ca se deschisese un portal. Sper ce? Pot ghici! Si asta usor, chiar foarte usor. Nu prin logica, nu prin argumente, ci prin vocea inimi. Voce ce imi aminteste de momentele petrecute impreuna. De sentimentele pe care le-am trait alaturi de tine. Ca au fost bune, ca au fost si rele, ma fac sa zambesc. De ce? Nu prea stiu. Dar stiu un lucru. Fiecare dintre ele au contribuit ca niste verigi in lantul care ne tine legati. L-au facut din ce in ce mai lung.
Vocea inca imi era ametita de gandurile care imi ocupasera mintea, insa spun:
―Multumesc ca ai acceptat invitatia!
Primesc in schimb un zambet ca drept raspuns. Un raspuns ce trage de la sine un alt raspuns indentic. Chit ca raspunsul putea sa insemne “cu placere” sau “cum putea sa nu accept”, sau orice altceva, esenta este aceas. Iar totul incepe cu un zambet.
Arunc o mica privire la ceas. Timpul a trecut mai repede decat ma puteam astepta. Este clar un luceu. Nu am nevoie de ceas acum. Nu mai este in stare sa masoare timpul. Nu acum, nu aici. Il las a cada in buzunar, unde continue sa ticaie. Nu mai este nimci care sa ne conditioneze. Suntem pe luna, da aici pe luna. In visul meu.
Aici in visul meu, tipul se opreste in loc privindute, nimic nu se mai misca. Nu este nimic care sa ne deranjeze, care sa ne opreasca. Nu fara voia mea. In schimb are un defect! Un defect ce nu l-as putea corecta, oricat a-si incerca.
Nu pot sa te ating, sa te simt. Nu pot sa-si simt gustul buzelor sau parfumul tau. Esti doar o imagine. O intruchipare a dorului meu. Dorul fata de tine cea reala. Cea inspre care ma indrept. Imaginea dispare incet. Nu ma aflu pe luna, ci pe pamant. Privind pierdut pe geam. Vin spre tine. Vin spre tine Cristina.