Emil

Emil privea pagina de caiet pe care era scris exercitiul. Nu se gandea la el. Nici la glumele, uneori nesarate, ale colegului din spate. Un gand in macina de ceva timp. Pasiunea care I se trezise de vreun an si ceva nu-l ajutase sau nu stiuse el sa o foloseasca. Inavatase sa cunoasca firea omului si legile nature. Nu intotalitate, cat ii permisese timpul si gandirea inca in formare. Catarea evenimentele din ultima luna. Fiecare pas il calculase. Poate nu intotdeauna cu precizie. Isi adusese argument pentru care sa faca fiecare mutare. Isi facuse cateva previziuni. Chiar si cea pe care se si intamplase defapt. Dar ironic, nu o loase in seama. Il durea acest lucru. Cauta unde a gresit. Nu-si putea crede propiile ganduri. Subiectivitatea se regasise si in logica lui. Alesese sa mearga inainte. Si a mers. Inevitabil a pasit pe langa funie si a cazut. Acum incerca sa se ridice incet. Cauta greseala. O vedea, dar trecea peste cautand ceva acolo unde nu este. Stia sigur ceva. Aceasta proba pe care trebuie sa o treaca, trebuie neaparata insostita si de aceea putere care sa-I confere Victoria. Astfel ca a inceput sa o caute. O gasea acolo unde nu era. Doar o iluzie. Realitatea nu era aceea. Nu era prima data cand se teamea sa nu faca diferenta intre realitate si iuluzia propiei minti tulburate. Cauta un nou inceput.