Nebuna (fragment)

Incercam, cu greu, sa ma strecor printre oameni din jur. O strada agromerata era tot ce aveam nevoe in graba mea. Suportam destul de greu momentele asemanatoare. Preferam sa astept urmatorul autobuz, decat sa urc in cel ahiplin care tocmai se oprise in statie. Acum eram nevoit sa-mi fac loc printre atatia oameni la fel de grabiti.

Simt cum o mana se aseaza pe umarul meu si il strage. Instictiv ma intorc la cel care ma oprise. Mana apartinea unei femei destul de imbatranita de vreme. Imbracata elegant, cu o palarie mare de paie pe cap si o poseta uriasa la urmar, imi zambea calm. Insistenta din privirea acesteia ma intimida.

Am deschis gura, pregatindu-ma sa o intreb daca ma cunoaste de undeva, insa ma intrept fara sa-si schimbe privirea fixa care incepea sa-mi dea firori.

―Curajul sa nu te paraseasca niciodata. Frica nu te va ajuta niciodata, nu pe tine. Vei fi obligat sa pleci, fara a te bucura de succesul tau. Dar va conta faptul ca ti-ai indeplinit legenta personala. Vei sta mult timp pe buzele multora, si asta numai pentru ce vei lasa in urma. Calea ta reala va incepe curand. Pregatestete!

Ochii i s-au inchis in momentul care a spus ultimul cuvant. Aproape ma socase acest gest, de parca simtise deja ce-mi rezerva viitorul. Pe de alta parte incercam sa inteleg ce se petrece. Poate ca nu aveam dispozitia pentru asta, dar totusi. O femeie ma opreste pe strada, oferindu-mi sfaturi pentru un viitor al meu, cunoscut ei, daca intelegeam bine. Imi vorbise despre curaj, iar eu o consideram nebuna. Ma alesese la intamplare sau ma confudase. Cele doua ramaneau cele mai plauzibile.

Faptul ca pomenise despre legenda personala, incepeam sa ofer o oarecare cretibilitate spuselor ei. Se nastea acel sentiment etichetat „eu sunt cel ales” sau „eu sunt mare si tare”. Vretnic de lauda, gandurile mi se umplusera instantaneu: „Insfarsit, voi deveni alchimist. Ba nu, eu sunt un alchimist. Ei ma cauta. Care ei? Nu conteaza...”. Aproape uitam ca de fapt nu am putut-o intelege niciodata in intregime. Lucrurile asta incep sa nu mai conteze cand ti se da onorurile, sau cel putin asta crezi ca se va intampla.

―Pentru ce te agiti atat? In curand vei face primul pas pe acest drum, dar va dura mult pentru ai face si pe urmatori.

Imaginatia disparuse, odata cretibilitatea careia i-o arcordasem. Insa avea dreptate asupra unui detaliu, si anume ca nu avea rost sa ma agit. „Baba este nebuna, si eu ma iau dupa ea”. Reveneam la parerea initiala. Dintr-o data imi adusem seama ca lucrurile pot fi simple, insa nu si banale. Indignat de propia imaginatie de care dadusem dovada, ma grabeam sa plec. Sa ma pierd de ciudatul personaj in multimea din jur.

―Primul inel iti va aduce fericire, al doilea puterea si distrugerea... ambele fac parte din viata ta. Folosestete de puterea lor...

Deja trecea la o noua poveste fascinanta despre 2 inele, asta imi intarea decizia de a scapa din priviriile ei. Am lasat doar un salut cu subinteles din priviri, strecurandu-ma in agitatia din jur. Femeia a ramas in acelas pozitie, privind in neant

Desteapta-te Romane...

Am sa ma debarasez un pic de tipul de postari pe care il frecventez... pentru a spune o mica concluzie... FRATILOR, NE-AM UITAT IMNUL!!!

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!

Suna cunoscut? Da-da imnul Romaniei, dar inca ceva... hai uitati-va bine... contextul pe care il dezvaluie nu SEAMANA un pic mai mult cu acelas context in care se afla Romania in prezent? Si acum o sa zicei: "Asa, cei cu asa?" Sa mergem mai departe!

Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Asa se termina prima strofa a imnului, deja ni sa oferit un sfat bun. Dar cine sa-l mai asculte... urmatoarele trei strofe, mentin aceas ideie:

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi.

Aceas idee, care iti trasmine "Trebuie sa faci ceva ca sa-ti fie mai bine".
In momentele dificile prin care a trecut tara pana in prezent, acest imn ne-a fost alaturi, spre exemplu anii 1848 sau 1989. Acum, in plin prag de criza econimica si politica, de ce "Desteapta-te romane" a ramas doar un cantec?

O sansa, a doua sansa... o mie de sanse, a o mia una sansa

Nu cred ca este cineva care sa ma contrazica in rpivinta primei sanse. Trebuie acordara fara prea mari discuti. Si nici nu ne bagam in cazuri particulare. Bine daca nu ne dorim acea persoana prin preajma, este clar ca poate asteapta mult si bine sa primeasca o sansa.
Sa presupunem ca am acordat o sansa cuiva. Bun, dar lucrurile n-au fost bine. De aici puterm vorbi de lucruri ca bunatate, mila, intelegere. Este uman sa gresim su este normal ca lucrurile sa nu meaga asa cum au fost planificate (chiar daca evitam asta cu orice pret). Asa ca putem oferi posibilitatea a se dovedi ca este posibil (cel putin de data aceasta).
Nimic nou nu-i asa? Lucrurile nu pot merge bine nici a doua oara, nici a treia oara si tot asa pana la infinit. Oare acum pare la fel de simplul. Unii oameni vorbeasc ca acest sir de sanse sa se opreasca atunci cand simti ca asa trebuie, iar mintea este de acord cu o astfel de decizie. Dar cati poti ajunge sa ia o decizie astfel?
Un sir infinit de sanse nu este deloc o solutie ideala. Si cel mai incapabil om va intelege ca poate profita de pe urma lui. Este mai mult un gest de slabiciune decat de intelegere sau bunatate. In plus oricine daca stie ca va primi o sanse de fiecare data, va fi mai nepasator fata de o oareca evolutie in misiunea de asi indeplini ceea ce si-a propus.
Pe de alta parte, stiind bine situatia acelei persoane. La fel de bine poti sa stii de ce are nevoie de o noua sansa si nu este neaparat vina ei, ar fi un gest prost de a refuza o sansa.
Insa omul este inarmat cu diverse sentimente care il pot ajuta (si la fel de usor sa ingreuneze) in luarea unor decizi. Acestea joaca un rol important. Spre exemplu: sunt putine sanse ca cineva sa ofere extrem de multe sanse aceleas persoane pentru aceleas lucru. La un moment dat va aparea un fel de frustare combinat cu dezamagire. iar sirul va fi intrerupt.
Daca ar fi sa luam un caz in care intre cele doua personaje a existatat sentimente strase (iubire si nu neaparat). Una greseste a nu stiu cata orara si cealalta trebuie sa-i dea o noua sansa. Ei bine daca cea din urma este este nervos si chiar o uraste pe cea dintai, ar fi mai bine decat daca n-ar simte absolut nimic (ambele in cazul in care exista rezul unuei noi sanse). Asta pentru ca este mai bine sa schimbi (modific) decat sa creiezi (constresti).
O ultima ideea. Daca cineva a primit o mie de sanse pana in prezent, nu inseamna ca a o mia oara unu sansa este sigur ca va veni. Poate sa mareasca sanse, cel mult. In aceleas timp poate sa intervina un REFUZ, sunt cam multe sanse irosite nu-i asa?

Fragment

Eram nervos si agitat. Mergeam cu pasi mari si alerti. In timp ce ma gandeam la cat de nedrepti au putut sa fie, am scos din ghiozdan mp3-ul. Volumul la maxim nu-mi ajungea, cautand cele mai zgomotoase melodi. Cautand parca, doar sa-mi alimentez furia care pusese stapanire pe mine.

Fara sa simt ajung la intersectia in care domina statuia unui erou de razboi. Calul pe care il calarea avea un picior ridicat. Semn ca razboiul nu l-a ucis, dar ranile provocate de acesta i-au adus totus sfarsitul. In jurul lui un rond, pe care circulau zeci de masini grabite. Un peisaj cel puteai gasi cel mai adesea pe vederi.

Mi se trezise o nevoie de a ma linisti. O perioda de repaus. Privind in jur, am hotarat sa ma asez pe o banca. Dar cum parca lipsea ceva, am intrat in supermarketul din colt. Ma plimbat printre raioane in cautarea a ceva care sa pot manca sau bea. Insa toate lucrurile din care imi formasem o obisnuita, nu-mi mai trezeau nici un interes. Astfel am ajuns sa-mi aleg un energizat. L-am ales pe cel ambalat mai interesant. Era pentru prima data cand cumparam asa ceva, si poate a patra oara cand gustam. Pana acum eram indiferent in ceea ce le priveste. Nu era nici cel mai scump, dar nici cel mai ieftin. Parca se promitea cumva ca va mai exista o si o data viitoare pentru celelalte de pe raft.

Poate constient ca nu era cea mai buna alegere pe care o puteam lua, ma simteam ciudat cand eram vazut cu energizantul in mana. Nervi se calmasera, insa agitatia ramasese instarurata. Asta pentru obiectul ”necorespunzator” pe care il aveam sa-l cumpar.

De aceas parere fu si casiera. Dupa ce aruncase o privire critica, scanase produsul, imi lua bani din mana. In timp ce scotea restul din sertar spuse pe un ton indulgent:

-Oare ce o spune ficatul tau?

-Nu beau de obicei.

-Cum spui tu...

Am luat restul mare si am salutat respectuos, doar pentru a dovedi ca nu ma deranjeasa in nici un fel ceea ce-mi spusese. In realitate ma pusesem pe ganduri. Devenisem cofuz. Nu eram usor de clintit in noua decizie pe care o luseam, fara sa fi calculat niste posibilitati.

Aceas senzatie ciudata de a fi privit cu un energizant in mana, care se numea poate vinovatie, ma impiedica sa ma asez pe o banca din jurul statui eroului. M-am invartit de cateva ori nestiind ce sa fac. Gasind in final o solutie. In apropiere se afla o mica parcare.Asezat pe o bordura langa o masina ma uitam la sticla de energizant. Putea fi o greseala. Sau ceva normal. Nu stiam prea bine. Stand in locul ala, imi dadeam impresia ca urmam sa ma droghez. Ascuns de privirile celorlalti.

Pana la umra, cumparasem cutia dintr-un magazin. Era bine sa deschid cutia si sa-i beau continutul. Optasem deja la melodi mai linistitoare. Savuram fiecare fiecare inghitura ca si cum ar fi fost ultima. Ma simteam impacat cu mine insumi. Eram calm si linitit. Dupa ce am golit cutia, am presat-o si am aruncato la primul cos de gunoi. Indreptandu-ma apoi spre casa. Nu ma mai gandeam la energizat. Doar nu savarsisem o infractiune. Doar incercasem ceva nou. Pe drum imi amintisem motivul pentru care ma intorceam mai repede acasa. Astfel incat, cand ajunsesem in fata casei imi revenise agitatia, iar calmul disparuse

A crede

Inca de la inceputul existentei sale, omul a simti nevoia de a crede in ceva. Ceea ce a dus la aparitia religiei. Sa depasim totus acest domeniu, pentru ca aici este ceva mai complicat. Suntem invatati si obligati sa credem intr-o serie lucruri. Pe de alta parte este un act comun.
Daca am avea intrebarea: „Ce inseamna sa lupti pentru visul tau?” Care ar fi raspunsul? Deschidem un dictionar si gasim ca suntem incredintati ca un lucru se va intampla.
Putem vorbii de un vis sau de un lucru ce trebuie infaptuit, a crede ca acestea se pot implini inseamna mai mult decat „Ma duc si o fac. S-ar putea sa reusesc”. In nici un caz, seamna mai mult cu un joc de noroc. Cu alte cuvinte „Eu incerc, daca ratez asta este, am de pierdut”.
A fi „incredintati” ar suna mai mult a ceva de genul: „Voi reusi, stiu asta si voi face tot ce-mi sta in puteri”. Poate fi si un optimism, dar nu asta inseamna sa te folosesti de puterea data de incredere? Cum este aceasta putere? Putem sa o comparam ca o energie. Care la fel de bine poate varia ca intensitate, in timp. Dar cu ce anume contribuie? Aduna orice firicel de foarta si il aduce la inaintare. Pe de alta parte slabeste toate efectele negative care pot aparea. Cum ar fi frica sau oboseala.
De aceea intre doi atleti egali in perfomante, cel care va crede in victorie are toate sansele de castig. Dar totul depinde cat de mult crede. Ca intr-o formula matematica, avantajele credintei sunt direct propotionale cu insasi credinta.
Uneori pe langa faptul ca ne dorim, sa credem este singurul motiv pentru care mergem mai departe.

Asumarea responsabilitati

Fiecare individ ia in cursul unei zile mai multe decizi. Asta ar insemna ceva personal, fiind liber sa faca ceea ce vrea. Problema intervine cand actiunile propiu-zise sau urmarile acestora afecteaza si pe restul. Traind intr-o societate, mai poarta si numele de cetatean. Ceea ce inseamna ca este nevoit sa se supuna unor reguli numite legi.
Cateva exemple.
Are libertatea de a asculta muzica in voie. Insa volumul mare sa existe doar in afara orelor de liniste (ideal nici atunci). Atata timp cat este lucid, poate conduce in voie masina. Isi poate face dreptate sau sa se impuna in fata veciunului, dar fara pumn, cutit, pistol.
Intrebarea este ce face petrecaretul, soferul beat si cel care i-a oferit veciunului un totpor in cap! Chiar daca toti cei 3 stiu ca eu gresit, parca aleg sa raman in picioare intr-un razboi pierdut. Primul se va certa cu vecini, cu politistul care ii face cadou o amenda si uneori chiar cu functionarul care il elibereaza la buzunar. Soferul va incerca sa-i convinga pe cei de la rutiera ca nu este beat. Asa este el mai dezchilibrat. Si duhoarea este noul lui parfum de fite. Vecinul prietenos va incerca sa ascunda fapta sau sa o mascheze(Ce ma nu ma crezi, ia cazut in cap. De unde? pai... din cer).
Se poate intampla si altfel. Petrecaretul sa-si ia mustarea din partea vecinilor sau politistului, fara sa comenteze. Soferul sa recunoasca ca este beat si sa faca tot ce ii este cerut. Vecinul suparacios sa recunoasca si sa povesteasca cum sa intamplat(sincer).
Care este diferenta? Poate ca avem de aface cu luptatori si lasi, smecheri si ratati? Poate, in unele cazuri. Dar am o intrebare. Istoria vorbeste despre cativa legionari care si-au facut dreptate prin omor. Ce au facut dupa asta? S-au predat. Au fost cumva lasi? Sau mai degraba si-au asumat raspunderea deciziei lor. Avand onoare.
Gresim orice ar fi, constient sau inconstient. Fapta ne apartine orice ar fi, iar responsabilitatea urmarilor trebuie asumata. In sens contrar situatia se va complica din ce in ce mai mult. Cu toate acestea este nevoie de mult curaj de a spune "EU sunt vinovat, voi face tot ce este posibil sa indrept lucrurile, voi accepta sanctiunea."

Mai multe cai

In vechiul imperiu roman, toate drumurile duceau la Roma. Aceasta fiind capitala avea cale dreapta spre cea mai inderpatata provincie a imperiului. Cam tot asa arata si imaginea scopului pe are il aveam. Care este de fapt centrul universului personal. Un punct-destinatie si alte zeci sute de liniute care duc la el. Unele sunt scurte altele lungi. Sunt si usoare, dar si grele de strabatut. Pot intampina cateva sau nenumarate obstacole in cale.
o ideie ar fi sa exista virgilenta. astfel sa fie aleasa calea ce mai scurta si cea mai usoare. cat este de convenabil? scopul scuza intotdeauna mijloacele? Nu, este o dovada de lesiatate. fata de ce? poate fata de multa munca si rabdare.
Pe de alt parte o cale mai lunga si mai dificila are destule avantaje. Multumirea de sine pentru propia victorie, sansa de a te afla printre cei mai buni. multa experianta ceea ce inseamna si cresterea capacitati.
Unele dintre ele nu au capat. Odata implinit scopul, acesta trebuie intretinut. ca de exemplu pictori, cantaretii, etc.